
Edward Bulwer-Lytton (1803 - 1873) a fost la vremea lui un autor aclamat. Cititorii mai atenți ai romanului Pe aripile vântului de Margarett Mitchell își vor aminti că Scarlett O´Harra, protagonista cărții, spunea la un moment dat, că există doar doi scriitori care meritau să fie citiți – Charles Dickens și Edward Bulwer-Lytton. De altminteri, anume din romanul lui Mitchell aflasem despre existența lui Bulwer-Lytton, apoi i-am citit romanele pe lib.ru, în rusă, ediții din secolul al XIX-lea, cu grafie chirilică veche. În zilele noastre Bulwer Lytton se editează mai puțin, dar încă acum un veac... Era tradus în toate limbile europene de circulație, publicat în tiraje mari de către cele mai importante edituri, din SUA până în Rusia, unde avusese un succes masiv.
Renumitul pictor rus de origine germană Karl Brüllow a fost într-atât de marcat de romanul Ultima zi a orașului Pompei al lui Bulwer-Lytton, încât sub impresia acestei lecturi a pictat cea mai cunoscută lucrare a sa, care se întitulează ca și respectivul roman - Ultima zi a orașului Pompei (1833). Însă, în pofida gloriei de odinioară, azi Bullwer-Lytton e un autor uitat. Spre deosebire de contemporanii și rivalii săi - Willkie Collins și Charles Dickens - el a fost descalificat de timp, acest „juriu” implacabil, capricios și adesea samavolnic și inconsecvent.
Poate că, dacă Bullwer-Lytton lua Nobelul, ori măcar un premiu Hawtornden, ne-am fi amintit ceva mai des de el, s-o fi gândind cei care consideră că un premiu literar, mai cu seamă unul important, nu e doar mărturia unui succes de moment ori al unui cablaj de circumstanțe, ci chiar o chezășie a nemuririi? Oricum, Bullwer-Lytton nu putea fi printre laureații marilor premii literare, pentru că tradiția lor avea să fie introdusă deja după moartea (cândva) faimosului scriitor englez. Menirea acestor premii era să consacre notorietatea și valoarea cuiva, să-i aplice pentru vecie proba calității și faimei, doar că... posteritatea nu s-a lăsat amăgită. Ba chiar mai mult: virtuțile purtătorilor de lauri fusese deseori contestate vehement chiar de contemporanii lor. Scandalul a însoțit decernările Premiului Nobel pentru literatură chiar de la inaugurare, în 1901. Primul laureat al mult râvnitului premiu a fost poetul francez Sully Prudhome. Lumea literară europeană, inclusiv cea din Monarhia suedezo-norvegiană, a rămas perplexă de această alegere. „Ăsta nu e un juriu literar, ci niște lemnari. De ce nu Lev Tolstoi?!”, se întrebau doi distinși autori scandinavi (ulterior ambii aveau să ia Nobelul) - Selma Lagerlöf și Verner von Heidenstam. Pentru că Tolstoi nici nu fusese în lista de nominalizări, cum n-a fost nici Henrik Ibsen, Anton Cehov, Joseph Conrad, Albert Sorel sau Marc Twain. Atunci de ce nu Emile Zola, care figurase în lista de pretendenți agreați?! „Pentru că... Așa a decis juriul.” Și chiar de atunci, juriile se făcuse neiubite.
Poți face diferența
Dacă îți iei un abonament cu doar 48 lei pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
