După ce președinta Maia Sandu a fost acuzată în mai multe rânduri că ar face campanie electorală pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, membrii PAS au îndemnat alegătorii să voteze „echipa președintei Maia Sandu”.
„Noi vă mulțumim, vă așteptăm la vot pe 11 iulie și votăm toți împreună echipa PAS, echipa președintelui Maia Sandu”, a declarat secretarul general PAS, Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă.
Fiind întrebați despre folosirea imaginii președintei Maia Sandu în campania electorală, reprezentanții PAS au declarat că împărtășesc aceleași viziuni cu șefa statului.
„Este un fapt obiectiv, PAS are cinci ani, a fost creat de președintele Maia Sandu și foarte mult din istoria acestui partid, foarte multe din poziția acestui partid și platforma electorală cu care venim este, de fapt, o viziune comună a acestei echipe, din care mult timp a făcut parte și Maia Sandu. Noi nu trebuie să ne ascundem după deget, ci să spunem foarte clar - noi venim să implementăm această viziune”, a declarat vicepreședinta PAS, Natalia Gavrilița.
Anterior, Partidul Acțiune și Solidaritate a declarat că va continua să promoveze programul propus de președinta țării, Maia Sandu, la început de mandat prezidențial.
Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor a depus o contestație la Comisia Electorală Centrală, cerând instituției să aplice un avertisment Partidului Acțiune și Solidaritate pentru faptul că formațiunea a utilizat imaginea Maiei Sandu în buletinele electorale pe care le-a printat și împărțit alegătorilor. Comisia Electorală Centrală a respins contestația, iar, ulterior, BECS s-a adresat la Curtea de Apel Chișinău.
Vezi și aceste știri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
