
Kim Jong Un trage un semnal de alarmă asupra lipsei de alimente din Coreea de Nord
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a avertizat asupra penuriei de alimente și a îndemnat oficialii să stimuleze producția agricolă, în timp ce țara luptă cu închiderea granițelor din cauza pandemiei, cu sancțiunile economice și cu o serie de taifunuri și inundații, informează Financial Times.
・
Kim Jong Un a declarat că „situația alimentară a poporului devine acum tensionată”, dând vina pe pagubele provocate de un taifun de anul trecut și pe scăderea producției de cereale. El a avertizat, de asemenea, asupra „prelungirii situației de urgență”.
Comentariile, făcute în timp ce dictatorul în vârstă de 37 de ani prezida comitetul central al Partidului Muncitorilor, sunt cel mai recent indiciu al tensiunilor din economia nord-coreeană.
De la izbucnirea pandemiei provocate de COVID-19, Coreea de Nord s-a izolat de lumea exterioară. Livrările de alimente, îngrășăminte și combustibil din China, principalul partener comercial al țării, au continuat într-un ritm redus, dar majoritatea activităților comerciale transfrontaliere au scăzut brusc sau s-au oprit complet.
Statisticile referitoare la acest stat secret sunt greu de obținut și adesea nesigure. Cu toate acestea, Peter Ward, un expert de la Universitatea din Viena, cu sediul la Seul, care urmărește economia nord-coreeană, a subliniat rapoartele privind creșterile fără precedent din ultimele săptămâni ale prețurilor la alimentele de bază precum porumbul și orezul.
„Cei care vor avea cu adevărat de suferit sunt oamenii care nu au o voce politică, cei din afara Phenianului, în special în orașele mici”, a declarat Ward. „Ei vor fi grav afectați de oscilațiile serioase ale prețului alimentelor”.
De la începutul pandemiei, criticii au remarcat că, în loc să primească ajutorul internațional, Kim Jong Un a continuat să dezvolte arme nucleare.