Numărului cetățenilor care declară vor să plece peste hotare, în scădere cu aproape 3% față de anul 2020 (Sondaj)

Numărului cetățenilor care declară vor să plece peste hotare, în scădere cu aproape 3% față de anul 2020 (Sondaj)

În acest an, Republica Moldova înregistrează o ușoară scădere a numărului cetățenilor care declară vor să plece peste hotare. Dintre cei care vor să plece sunt oamenii de la sate, în special bărbații. Acestea sunt datele unui sondaj de opinie efectuat de către CBS-AXA, la comanda Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDS) „Viitorul”, prezentat de către expertul în politici economice al IDIS „Viitorul”, Veaceslav Ioniță”.

Potrivit sondajului, în acest an, peste 15% dintre cetățenii Republicii Moldova de peste 18 ani spun că intenționează în următoarele luni să plece peste hotare, în scădere cu aproape 3% față de 2020 și cu 5% față de anul 2018.

„15,2% înseamnă în jur de 30-35 de mii de persoane, care în acest an cel mai probabil vor părăsi teritoriul Republicii Moldova”, a explicat economistul.

Fiind analizată cifra în scădere, Veaceslav Ioniță spune că sunt trei răspunsuri: unu – deja nu mai are cine pleca; doi – cetățenii Republicii Moldova, în ajunul alegerilor parlamentare anticipate, speră că viața lor se va schimba și poate nu ar merita să plece peste hotare; trei – totuși calitatea vieții în Republica Moldova s-a îmbunătățit și unii consideră că există oportunități de a munci aici acasă.

Cei care în ultimii trei ani au fost peste hotare, iar în prezent sunt în Republica Moldova au fost întrebați dacă mai vor să plece peste hotare în viitorul apropiat. 13,7% dintre respondenți au răspuns că da. Aproape dublu față de anul trecut, când 7,6% aveau această intenție.

Tinerii de 18-29 de ani sunt cei care vor să plece cel mai mult peste hotare – 28 %, cu aproape 1% mai mult decât acum un an, însă cu circa 2% mai puțini decât în 2018. Apoi urmează cei de vârsta 30-44 de ani – 18,1%. „În privința tinerilor situația cum a fost una extrem de tristă, așa și a rămas – extrem de tristă. Practic fiecare al treilea tânăr spune că vrea să plece peste hotare și decizia lui timp de cinci ani nu s-a schimbat. Tinerii, cum spuneai acum cinci ani că vor să plece, exact așa spun și acum. Este cel mai stabil grup care nici de cum nu vede soluția existenței aici în Republica Moldova”, a afirmat Veaceslav Ioniță.

Sondajul mai arată o diferență destul de puternică legată de intenția de a pleca peste hotare în funcție de sexul respondentului. Dacă în rândul femeilor sunt 12%, care au spus că ar dori să plece în viitorul apropiat, atunci în cazul bărbaților această cifră este de aproape 19%.

Totodată, există o diferență între dorința de a pleca peste hotare în dependență de traiul respondentului. 13,2% din populația de la orașe este expusă dorinței de a părăsi Republica Moldova și 17% – a celor care trăiesc la sate.

Potrivit economistului, două elemente importante ale migrației își lasă amprenta asupra Republicii Moldova. În primul rând este vorba de banii pe care îi trimit cei din diasporă acasă. În acest an, volumul remitențelor cel mai probabil va fi cel mai mare din istoria Republicii Moldova. În primele patru luni ale anului, volumul remitențelor a fost un record absolut pentru Moldova – 513 milioane de dolari, mult peste media pentru primele patru luni ale anului. Cu 30 de milioane de mai mult comparativ cu recordul anual din 2008.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Apelul lui Aurelui Ciocoi către moldovenii de peste hotare: „Avem nevoie de voluntari. Nu sunt bani în buget”

Apelul lui Aurelui Ciocoi către moldovenii de peste hotare: „Avem nevoie de voluntari. Nu sunt bani în buget”

Veaceslav Ioniță: Alegătorii de peste hotare vor veni la vot în proporție de circa 20%. La scrutinul parlamentar, diaspora ar decide soarta a 11 mandate de deputat

Veaceslav Ioniță: Alegătorii de peste hotare vor veni la vot în proporție de circa 20%. La scrutinul parlamentar, diaspora ar decide soarta a 11 mandate de deputat

Record absolut de remitențe. Moldovenii au transmis acasă 513 milioane de dolari de la începutul anului

Record absolut de remitențe. Moldovenii au transmis acasă 513 milioane de dolari de la începutul anului

Advertoriale
Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”
  • 2
    SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)
  • 3
    O companie producătoare de electronice anunță că se va apuca de produs și mașini electrice
  • 4
    Cifrele mari de pe facturi - revenire la focul din vatră. Oamenii de la sat, nevoiți să facă drum întors de pe calea modernizării (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.