
Topul celor mai plătite locuri de muncă vacante: Salariu de până la 30 mii de lei pentru funcția de diriginte de șantier
Cel mai plătit loc de muncă înregistrat pe piața muncii la 15 iunie este cel de diriginte de șantier în domeniul construcțiilor, potrivit bazei de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Salariul propus de angajator este de 15-30 mii de lei.
・
La fel, printre cele mai plătite locuri vacante se regăsește o funcție de mecanic-șef, pentru care se propune 27 mii lei. Compania angajatoare își desfășoară activitatea în municipiul Cahul, satul Giurgiulești în domeniul exctracției uleiului de floarea soarelui.
La fel compania este în căutare de maistru, operator în sectorul de producție, mecanic, operator în sala de cazane, electrician etc, pentru care se oferă de la între nouă și 25 mii lei lunar.
La fel, o companie din Drochia este în căutare de contabil. Salariul ajunge la 20 mii lei, iar candidații pot să fie fără experiență în domeniu, dar cu studii superioare în domeniul finanțelor sau administrativ. Compania mai ofertează un loc de muncă vacant pentru poziția de inginer, responsabil de construcția și reparația drumurilor cu utilaje sau tehnică specială cu salariu de 15 mii lei.
20 mii lei se oferă pentru un asamblor cu experiență responsabil de montarea produselor din lemn, atât în țară cât și peste hotare. La fel, compania este în căutare de manager, asistent manager, secretar , pentru care se achită 10 mii lei lunar.
Spitalul clinic militar central din municipiul Chișinău este în căutare de medici și personal din domeniul medical, pentru aceste locuri de muncă vacante se acceptă personal cu experiență minimă și se oferă 12-17 mii lei.
Salarii de 14-16 mii lei sunt declarate de angajatori pentru locurile de muncă vacante: contabil, inginer în construcții, manager achiziții, șef de schimb, programatori, conducători auto, etc.
Mai multe detalii despre topul celor mai plătite locurile de muncă pot fi accesate aici.