
Comanda de stat a cadrelor specializate: Peste 8.000 de persoane vor învăța la buget în instituții de învățământ profesional tehnic
Comanda de stat de pregătire a cadrelor de specialitate pe meserii, prevede pentru anul 2021-2022 admiterea în instituțiile de învățământ profesional tehnic secundar a 8.279 de persoane cu finanțare bugetară. Pe baza de contract, cu achitarea taxei de studii, sunt disponibile 525 de locuri în instituțiile publice și private. Planul este aprobat de Guvern.
・
În instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar vor fi admise 3.928 persoane cu finanțare bugetară, dintre care 166 pentru instruirea la programe de formare profesională prin învățământ dual.
Planul de admitere în bază de contract, cu achitarea taxei de studii în instituțiile publice și private prevede admiterea a 7.310 persoane.
Planul de admitere cu finanțare bugetară în învățământul profesional tehnic include pentru anul următor o majorare cu 22 de locuri în baza studiilor gimnaziale, cu reducerea numărului de locuri oferite în baza studiilor liceale și medii de cultură generală.
Conform Ministerului Educației Culturii și Cercetării, costul mediu de instruire a unui elev la programele de formare profesională în baza studiilor liceale și medii de cultură generală constituie circa 30 de mii de lei anual.