Reacția lui Vasile Costiuc, la acuzațiile aduse de un grup de al Partidului Democrația Acasă: „Oameni vulnerabili la bani”

Reacția lui Vasile Costiuc, la acuzațiile aduse de un grup de al Partidului Democrația Acasă: „Oameni vulnerabili la bani”

Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, susține că membrii formațiunii care îl acuză că este un trădător și un escroc sunt „oameni vulnerabili la bani”, care ar fi plătiți de socialiști și comuniști, ca să șifoneze imaginea partidului, scrie IPN.

Acesta a declarat că prin acești oameni, Blocul electoral al Socialiștilor și Comuniștilor ar încerca să discrediteze Partidul Democrația Acasă, pentru că socialiștii și comuniștii înțeleg că această formațiune politică va ajunge în Parlament.

„Noi suntem conștienți că am pornit un drum complicat, anevoios, sunt mulți oameni care au emoții când știu că noi vom fi în viitorul Parlament. Și iată că au găsit niște oameni mai slabi de caracter, le-au dat niște bani și băieții s-au apucat să facă declarații. Asta rămâne pe conștiința lor”, a spus liderul Partidului Democrația Acasă.

Potrivit lui Vasile Costiuc, unii dintre membrii partidului, care au făcut astăzi declarații împotriva sa, au „niște dosare”.

Mai mulți membri ai Partidului Democrația Acasă au desfășurat astăzi o conferință de presă, în cadrul căreia l-au acuzat pe liderul formațiunii, Vasile Costiuc, că a elaborat lista electorală pentru alegerile din 11 iulie fără să-i consulte și că ar fi luat bani pentru primele locuri pe listă.

Amintim că astăzi, 18 iunie, reprezentanții mai multor organizații teritoriale ale Partidului „Democrația Acasă” au ieșit astăzi într-o conferință de presă ca să îl acuze pe Vasile Costiuc de trădare. Aceștia spun că liderul s-a ales de unul singur președinte de partid și a format lista candidaților pentru alegerile parlamentare, fără a consulta echipa. Partidul „Democrația Acasă” a fost înregistrat în cursa electorală pentru parlamentarele din 11 iulie.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.