CC declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 71 din Codul electoral

CC declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 71 din Codul electoral

Curtea Constituțională s-a pronunțat după ce Curtea Supremă de Justiție a remis sesizarea depusă de Cristian Rizea, în vederea examinării constituționalității prevederilor din Codul electoral potrivit cărora alegătorii şi concurenţii electorali pot contesta acţiunile și inacțiunile CEC. Astfel, CC a decis inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 71 din Codul electoral.

„Astfel, presedintele Partidului Politic NOI, în baza acestei decizii a Curtii Constituționale, în zilele următoare, va depune la CEC o cerere de consultare prealabilă pentru ca Rizea sa fie inclus pe lista de candidați la alegerile parlamentare din 11 iulie”, au scris Partidul Politic NOI pe pagina de Facebook.

Amintim xă, La 7 iunie, Partidul NOI și Cristian Rizea au depus o cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei Electorale Centrale cu privire la constatarea neexaminării cererii din 2 iunie de înregistrare în calitate de candidat la alegerile parlamentare din 11 iulie.

La 12 iunie, prin încheierea Curții de Apel acțiunea depusă a fost declarată inadmisibilă.

Ulterior, la 13 iunie, Partidul Politic NOI și Rizea au depus recurs împotriva încheierii Curții de Apel, solicitând casarea acestora cu restituirea cauzei la Curtea de Apel pentru redjudecare. Iar la 15 iunie avocatul lui Rizea a depus sesizare privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor din art 71 aliniat 1 al Codului electoral.

Aliniatul prevede că: „Alegătorii şi concurenţii electorali pot contesta acţiunile sau inacţiunile şi hotărârile consiliilor şi birourilor electorale şi acţiunile/inacţiunile concurenţilor electorali. Depunerea cererii în instanţa de judecată trebuie precedată de contestarea prealabilă în organul electoral ierarhic superior organului al cărui act se contestă, cu excepţia contestațiilor privind acțiunile/inacțiunile concurenților electorali, depuse direct în instanța de judecată, și a contestaţiilor ce se referă la exercitarea dreptului la vot sau la administrarea alegerilor depuse la biroul electoral în ziua alegerilor”.

La 15 iunie, CSJ prin încheierea sa a menținut decizia Curții de Apel prin care a fost declarată inadmisibilă contestația depusă de Partidul NOI și fostul deputat român Cristian Rizea împotriva Comisiei Electorale Centrale.

Curtea Supremă de Justiție a decis la 16 iunie să admită cererea cu privire la ridicarea excepției de neconstituționalitate și remiterea acesteia Curții Constituționale.

CSJ nu este în drept să se pronunțe asupra sesizării.

Cristian Rizea este fost deputat român, membru al PSD-ului de peste Prut. El este condamnat în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție. Politicianul a fost acuzat de DNA că a pretins de la un om de afaceri suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive.

Cristian Rizea a primit cetățenia moldovenească în 2017, susține el. În 2020, fostul președinte, Igor Dodon, i-a retras acestuia cetățenia, pentru că ar fi obținut-o în mod ilegal. Rizea spune că decretul emis de Dodon este la fel de ilegal și susține că actele sale moldovenești sunt în regulă

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Rizea cere dreptate, după ce n-a fost înscris la scrutin: CSJ a remis la CC cererea privind controlul constituționalității unor prevederi din Codul electoral

Rizea cere dreptate, după ce n-a fost înscris la scrutin: CSJ a remis la CC cererea privind controlul constituționalității unor prevederi din Codul electoral

Ex-deputatul român Cristian Rizea nu va putea participa la scrutinul din iulie: CSJ menține decizia CA

Ex-deputatul român Cristian Rizea nu va putea participa la scrutinul din iulie: CSJ menține decizia CA

Declarațiile lui Cristian Rizea, insuficiente pentru a relua urmărirea penală în dosarele Butmalai, Luncașu și Salemi

Declarațiile lui Cristian Rizea, insuficiente pentru a relua urmărirea penală în dosarele Butmalai, Luncașu și Salemi

Advertoriale
Ești în căutarea unei locuințe?  Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Ești în căutarea unei locuințe? Află care sunt avantajele și dezavantajele unei case în chirie

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team

Impactul bruxismului asupra organismului și a vietii unui pacient. Cum pot fi remediate consecințele acestuia printr-un tratament stomatologic la Smile Dent Team

Tork -  brandul Nr.1 în Europa - acum și în Moldova. Unde pot fi găsite cele mai căutate produse și soluții profesionale de igienă

Tork - brandul Nr.1 în Europa - acum și în Moldova. Unde pot fi găsite cele mai căutate produse și soluții profesionale de igienă

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Dodon, mesaj din izolator: Guvernarea îl înlătură pe cel de care se teme
  • 2
    Masacru într-o școală din Texas, SUA: Un tânăr a împușcat mortal 19 copii și doi adulți
  • 3
    Întreprinderea „Artemsol” din Ucraina, care exporta sare pe piața din Moldova, nu mai activează. Clădirea și depozitele, bombardate
  • 4
    Fostul deputat român, Cristian Rizea, ar fi fost amendat cu 1.500 de lei pentru parcare neregulamentară în centrul capitalei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.