Președintele PLDM, Vladimir Filat a declarat în cadrul unui interviu pentru portalul UNIMEDIA că trebuie să existe discuții serioase privind o majoritate parlamentară clară. În replică, deputatul PL Valeriu Munteanu a declarat că cel mai probabil s-ar referi la o majoritate „PLDM-PCRM-PD”, iar că ei vor fi dispuși doar cu un Procuror General din Europa și întoarcerea „miliardului”, informează Agora.
„După alegeri va trebui să avem discuţii serioase privind instituirea unei majorităţi parlamentare clare. Or, avem nevoie mai mult ca oricând de stabilitate pentru a putea implementa Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, pentru a promova noi reforme, pentru a duce la bun sfârşit toate procesele care vizează calitatea vieţii oamenilor şi viitorul Republicii Moldova. Cetăţenii au ales calea de dezvoltare şi aceasta este integrarea europeană. În context, aş vrea să menţionez că, oricâte speculaţii s-ar face la această temă, Moldova va continua calea integrării europene. Noi nu vom devia de la acest obiectiv pentru că integrarea europeană nu se negociază”, a precizat Filat în cadrul interviului.
În replică, deputatul liberal Valeriu Munteanu declară că cel mai probabil liderul PLDM s-ar referi la o alianță cu PCRM și PD. „O alianță de guvernare cu Partidul Liberal va fi posibilă doar după ce va fi întors miliardul de euro furat și după ce va fi numit un Procuror General din UE...cum credeți Vladimir Vasilievici și Vladimir Gheorghevici vor accepta aceste solicitări legitime?”, se întreabă Valeriu Munteanu pe pagina sa de facebook.
Discuții despre majoritate
La începutul lunii mai, Liderul PCRM, Vladimir Voronin sugerează că după alegeri ar putea fi formată o majoritate între PLDM, PD și PL. Acesta declară că alianței minoritare îi este greu să voteze legi alături de comuniști.
La rândul său, deputatul liberal, Anatol Șalaru declară că vor accepta o alianță cu „așa zișii pro-europeni” doar dacă vor întoarce miliardul furat și vor face reforma în justiție.
Vezi și aceste știri

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
