Un băiat de 15 ani a murit, iar altul a ajuns la spital după ce s-ar fi tamponat cu bicicletele într-o mașină

Un băiat de 15 ani a murit, iar altul a ajuns la spital după ce s-ar fi tamponat cu bicicletele într-o mașină

Un băiat de 15 ani a decedat, iar altul, de aceeași vârstă a ajuns la spital după ce s-ar fi tamponat cu bicicletele într-un automobil. Impactul s-ar fi produs în jurul orei 21:50, în seara zilei de ieri, 21 iunie, la intrarea în loacalitatea Bălțați din Ialoveni. 

Oamenii legii au stabilit că, automobilul de model Mercedes Sprinter, la volanul căruia se afla un bărbat de 65 de ani, în timp ce se deplasa din direcția Bălțați spre localitatea Țîpala, în curbă, pe stânga, pe un drum în pantă, a tamponat doi bicicliști care se deplasau din direcția opusă.

În urma impactului, unul dintre bicicliști, un minor de 15 ani, a decedat până la sosirea ambulanței. Iar un alt biciclist cu aceeași vârstă, dar și pasagerul din automobil, au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.

Publicitate

Șoferul deține permis de conducere și nu era în stare de ebrietate, spun polițiștii.

În acest context, oamenii legii vin cu recomandări pentru bicicliști: 

- în condiții de vizibilitate slabă este obligatoriu să purtați vestă reflectorizantă;- nu traversați carosabilul cu bicicleta nici măcar pe trecerile pentru pietoni;- la schimbarea direcției de mers, chiar dacă aveți prioritate de trecere, asigurați-vă că ceilalți participanți la trafic au înțeles intenția dumneavoastră;- Purtați echipamente de protecție cu elemente reflectorizante.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal