Peste jumătate de milion de moldoveni și-au redobândit cetățenia română în ultimii 20 ani

Peste jumătate de milion de moldoveni și-au redobândit cetățenia română în ultimii 20 ani
sursa foto: Unimedia

Peste jumătate de milion de moldoveni și-au redobândit cetățenia română în ultimii 20 ani. Astfel, numărul cetățenilor Republicii Moldova care dețin pașapoarte românești este de peste 640 de mii de persoane.

Aproape 800.000 de cereri pentru dobândirea sau redobândirea cetățeniei române au fost depuse de către cetățenii Republicii Moldova în perioada anilor 2000 – 2020, potrivit datelor oferite de Ministerul Justiției de la București.

 

În același timp, numărul cetățenilor moldoveni care au cetățenia română a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani și a ajuns astăzi la 642.149 de persoane. Cu alte cuvinte, unul din patru moldoveni deține și cetățenia României.

 

Potrivit datelor statistice, în perioada anilor 2010 – 2020 a avut loc cel mai mare val de acordare a cetățeniei române pentru basarabeni, fiind vorba de peste 580.000 de cetățenii oferite de autoritățile române, solicitanților de peste Prut. Cele mai multe cereri au fost depuse în anul 2011, fiind vorba de 81.893 de solicitări.

 

Anul trecut au fost înregistrate 66.158 de solicitări privind dobândirea sau redobândirea cetățeniei române. Datele se conțin într-un răspuns al Ministerului Justiției la interpelarea deputatului USR PLUS, Ștefan-Iulian Lorincz.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Candu se va imuniza anti-COVID în România: „Îi îndemn pe cei care dețin cetățenia română să se programeze pentru a primi vaccinul”

Candu se va imuniza anti-COVID în România: „Îi îndemn pe cei care dețin cetățenia română să se programeze pentru a primi vaccinul”

Cererile privind cetățenia română vor putea fi depuse prin mandatar

Cererile privind cetățenia română vor putea fi depuse prin mandatar

Un fost șef de stat al RM a obținut cetățenia română

Un fost șef de stat al RM a obținut cetățenia română

Advertoriale
Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 2
    Dodon, despre proiectul politic al lui Ceban: Primarul nu a consultat și nu trebuie să consulte cu noi această decizie
  • 3
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
  • 4
    Un autocar de pe linia Chişinău-Bucureşti a ars în totalitate pe traseu
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.