În anul 2020, Republica Moldova a înregististrat cel mai mic număr de turiști străini. Care este profilul vizitatorilor

În anul 2020, Republica Moldova a înregististrat cel mai mic număr de turiști străini. Care este profilul vizitatorilor

În 2020 a fost înregistrată cea mai mare scădere a numărului de turiști străini care au vizitat Republica Moldova, cu aproape 13 mii mai puțini decât în 2019. Totodată, a devenit vizibilă tendința ca unui turist străin, care este adus de către o agenție de turism, să-i revină câțiva moldoveni care pleacă peste hotare la odihnă. În prezent acest raport este de unu la 15. Datele au fost prezentate în cadrul unei noi ediții a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, realizată de către IDIS „Viitorul”.

Veaceslav Ioniță susține că la acești 20 de mii se mai adaugă alții circa 130 de mii, care nu vin organizat, dar își planifică vacanță de sine stătător. Aceștia se cazează la hoteluri, mănâncă în restaurante. Se comportă ca turiștii, doar că nu vin în mod organizat.

„La noi, după ce s-a destrămat URSS, turismul organizat practic a murit. Ulterior, tot ce a fost - a fost turismul neorganizat, oamenii pur și simplu veneau în Republica Moldova în vizită”, a spus Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, în prezent, agențiile de turism din întreaga lume au o provocare mare. Datorită tehnologiilor moderne, există foarte multe soluții prin intermediul cărora cetățenii multor state nu mai apelează la agenții pentru a-și organiza vacanța, dar merg în așa numitul turism neorganizat. „Există o tendință în întreaga lume și agențiile de turism încearcă să răspundă acestor provocări. Dacă în multe țări acest proces a început, la noi de vreo 30 de ani este într-o formă moartă. De 30 de ani, cam 85% dintre turiștii care vin în Moldova vin neorganizat și undeva 15% organizat”, a spus economistul.

Totodată, Veaceslav Ioniță afirmă că după anii 2002-2003 a devenit vizibilă tendința ca unui turist străin, care este adus de către o agenție de turism, să-i revină câțiva moldoveni care pleacă peste hotare la odihnă. În prezent acest raport este de 1 la 15.

De asemenea, expertul menționează că în 2020, pandemia de COVID-19 a lăsat cea mai mare amprentă asupra turismului receptor din Republica Moldova, de după prăbușirea URSS-ului. Atunci prăbușirea a fost de la 300 de mii la 20 de mii, iar timp de 25 de ani s-a oscilat între 15-25 de mii de turiști. Din țările de unde veneau anual câte două – trei mii de turiști, în anul pandemic 2020 acest număr a fost semnificativ de mic, cu excepția României. În 2020 a fost mai mare cu 1,6 mii numărul turiștilor români care au vizitat Republica Moldova.

„Cred că și românii neavând o altă posibilitate de a merge în alte părți din cauza pandemiei, fiind ceva mai ușor de a ajunge în Republica Moldova, au decis să viziteze Republica Moldova. Dacă nu era România, în Republica Moldova pur și simplu nu venea nimeni. Doi din trei turiști care au venit erau din România”, a menționat Veaceslav Ioniță.

În ceea ce privește profilul turiștilor care vin în Republica Moldova în mod organizat, Veaceslav Ioniță spune că, analizând situația din ultimii zece ani, pe primul loc se află România cu 3.100 de persoane, apoi urmează Federația Rusă – 1.600 de persoane; Ucraina – 1.300 de persoane; Germania – 1.000 de persoane; Polonia – 700 de persoane etc. „

Cinci țări din regiune ne asigură nouă peste 50% din numărul total de turiști care vin să viziteze Republica Moldova. Ucraina, pe vremea când Republica Moldova avea până la 300 de mii de turiști, asigura circa anual 120-130 de mii de turiști. În ultimii ani numărul turiștilor care vin în Moldova din Ucraina ajunge cel mult 1.500 de persoane”, susține analistul.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, începând cu 2010-2011 avem o intensificare sau o creștere a atenției turiștilor din România care vizitează Republica Moldova, în 2020 au fost circa 5.100 de turiști.

„Pandemia, unicul lucru pozitiv pe care l-a făcut în ramura turistică, a fost că România a decis să descopere Republica Moldova și a asigurat 70% din toți turiștii străini”, a afirmat Veaceslav Ioniță.

În anul 2020, anul pandemic, susține expertul, numărul moldovenilor care au plecat peste hotare a scăzut cu mult mai mult decât numărul străinilor care au venit în Republica Moldova. Dacă în 2019 am avut 310 mii de turiști moldoveni plecați la odihnă peste hotare, în 2020 acest număr a fost de doar 75 de mii.

Făcând un clasament al primelor zece țări unde cel mai mult a scăzut în 2020 numărul turiștilor moldoveni: analistul a spus că este vorba de Bulgaria – unde a scăzut de la 86 de mii la patru mii, Turcia – de la 98 de mii la 43 de mii, România – de la 42 de mii la șase mii, Grecia – de la 20 mii la 600, Egipt – de la 24.500 la 13.300, Ucraina – de la 13.300 la trei mii, Ungaria – de la 3.300 la 400 de persoane, Italia – de la 3200 la 500, Spania – de la 2.500 la 200 și Muntenegru – de la 2.400 la niciun turist.

Veaceslav Ioniță mai spune că unica formă de turism prin care noi pot fi atrași străinii  să viziteze Republica Moldova sunt pensiunile.  Însă, 90% sunt cetățenii Republicii Moldova. 

„În anul pandemic pensiunile din Republica Moldova au supraviețuit datorită faptului că cetățenii noștri s-au odihnit acasă, nu au avut altă soluție de odihnă. În mod normal, o pensiune poate supraviețui dacă capacitatea sa este utilizată cel puțin 40% într-un an. În Republica Moldova noi avem doar 3 luni pe an, iulie, august septembrie, când pensiunile sunt utilizate la această capacitate. Din această cauză și costurile mari, profitul mic și descurajarea celor antrenați în acest proces, deoarece așteaptă turiștii dar ei nu mai vin”, a conchis Veaceslav Ioniță.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Descoperim Moldova. Numărul de turiști interni a crescut cu peste 76%

Descoperim Moldova. Numărul de turiști interni a crescut cu peste 76%

Numărul turiștilor cazați în R. Moldova s-a redus cu 43% în trei luni ale anului 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut

Numărul turiștilor cazați în R. Moldova s-a redus cu 43% în trei luni ale anului 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut

Descoperă poveștile ascunse în spatele destinațiilor turistice din capitală! Îți oferim un tur ce cuprinde opt locații din Chișinăul Vechi (FOTO)

Descoperă poveștile ascunse în spatele destinațiilor turistice din capitală! Îți oferim un tur ce cuprinde opt locații din Chișinăul Vechi (FOTO)

Advertoriale
La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
    Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos
  • 2
    GÂNDUL ZILEI: Mitropolia instigă la ură
  • 3
    Până la 295 milioane de euro, asistență macro-financiară pentru R. Moldova. Anunțul făcut de prim-ministra Danemarcei
  • 4
    Călărași: Percheziții la președintele raionului, la primarul orașului și la un șef de direcție, într-un dosar de corupție
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.