Până acum au fost achitate 13,18 milioane de euro, iar pentru finalizarea proiectului mai sunt necesari 31,35 milioane de euro. Astfel, acum costurile sunt estimate la circa 44,53 milioane de euro sau circa 950 milioane lei, deși inițial erau prevăzute 43 de milioane de euro, scrie Mold-street.com.
Prin urmare, din numărul total de 24 tranșe, două tranșe a câte cinci milioane de euro au fost plătite în perioada de construire, în decursul a un an de la demararea lucrărilor. Celelalte 22 de tranșe, urmau a fi repartizate a câte două plăți anuale cu achitare în termen de 11 ani, începând cu data emiterii certificatului de finalizare substanțială, adică din 24 decembrie 2019.
În afară de cele două tranșe a câte cinci milioane de euro, achitate către partenerul privat, în 2020 au mai fost achitate 1,5 milioane de euro – tranșa pentru luna 12-18; 1,5 milioane de euro – tranșa pentru luna 18-24 și 177.532 de euro – diferența de sumă pentru tranșele lunilor 12-18 și 18-24, potrivit Acordului adițional.
Total au fost achitate 13,18 milioane de euro și respectiv au mai rămas 20 de tranșe pentru următorii 10 ani, în valoare de 31,35 milioane de euro, inclusiv anul 2021.În condițiile respectării graficului de rambursare, ultima transă urmează a fi achitată în anul 2030.
Anterior se vorbea că darea în exploatare a Arenei va fi pe 14 octombrie 2019, apoi s-a amânat pentru decembrie 2019, ulterior pentru finele lunii aprilie 2020, iar acum nu se știe când. Această amânare vine ca urmare a faptului că s-a constatat deficiențe majore în planificare lucrărilor, lipsa infrastructurii utilitare și a căilor de acces.
Vezi și aceste știri

Circa 68 de milioane de lei din bugetul de stat ar putea fi alocate în regim de urgență pentru Arena Națională

Arena Chișinău: În caz de neasigurare a căilor de acces, proiectul nu va putea fi dat în exploatare
