„Pachetul pentru agricultură” promis de Adrian Candu

„Pachetul pentru agricultură” promis de Adrian Candu
Foto:gov.md

Președintele Parlamentului, Adrian Candu s-a angajat în scurt timp să fie implementat un set de măsuri care să îmbunătățească activitatea  fermierilor din ţară.  În cadrul întâlnirii nu a fost decisă majorarea fondului de subvenționare care să rămână la nivelul anului trecut, după achitarea datoriilor acumulate. Fermierii totuși declară că nu vor renunța la proteste dacă nu vor urma acțiuni  din partea autorităților statului.  În prezent  Guvernul are datorii la subvenționarea agricultorilor în sumă de peste 300 de milioane de lei, care s-au acumulat din anul precedent.

În cadrul întâlnirii de astăzi cu agricultorii  Președintele Parlamentului, Adrian Candu a propus  un „ un pachet pentru agricultură” care să soluționeze o mare parte sa agricultorilor moldoveni.

„Este pentru prima dată în acest an când reprezentanții statului vin cu propuneri concrete  pentru soluționarea problemelor agricultorilor, care să fie puse în aplicare în scurt timp. Totuși agricultorii rămân destul de sceptici până nu vor vedea că se vor realiza promisiunile asumate.  Așteptăm până mâine să fie luată decizia de majorare a fondului de subvenționare, astfel ca după achitarea datoriilor acumulate nivelul acestuia să fie același ca în anul precedent.

Nu am contramandat încă pregătirile pentru miting, până când nu vom vedea acțiuni concrete din partea autorităților”, a declarat Alexandru Slusari, Preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli, UniAgroProtect.

În cadrul întâlnirii de astăzi cu mai multe asociații de agricultori Președintele Parlamentului, Adrian Candu a propus ca fermierii să beneficieze de anularea impozitului pe profit, să poată primi credite cu rate avantajoase și să aibă posibilitatea de a importa direct produse petroliere. De asemeni Adrian Candu și-a asumat obligația de a reduce TVA-lui pentru produsele agricole. Aceste măsuri urmează a fi implementate până pe 1 iulie.

”De la declarații precum că agricultura este cea mai importantă ramură a economiei naționale e timpul să trecem la soluții practice. Cu regret, agricultorii noștri nu sunt alintați nici de țară, nici de politicieni și nici de contextul regional. Îmi asum angajamentul pentru «pachetul agricol» prezentat și voi propune mâine plenului Parlamentului un proiect de hotărâre pentru realizarea acestuia”, a menționat Andrian Candu.

Restanțele față de agricultori

La măsurile de subvenționare de anul trecut  s-au acumulat restanțe de circa 250 milioane de lei. De asemeni Guvernul mai are restanțe în sumă de aproximativ 75 de milioane de lei, față de agricultorii care au dus în 2014 merele la procesare. Aceste sume nu au fost achitate până în prezent cu toate că fermierii au cerut cu insistență lichidarea acestor datorii, ba chiar au ieșit la proteste.

„În ceea ce privește măsurile de subvenționare  pentru 2014 au rămas neachitate datorii de aproximativ 250 de milioane de lei. Pentru a achita această sumă este necesar ca Guvernul să adopte o Hotărâre pentru repartizarea sumei respective.  În ceea ce privește restanțele în sumă de 75 de milioane de lei, față de agricultorii care au dus merele la procesare, această datorie va fi achitată în luna iunie a acestui an după ce Banca Mondială, care a acordat un credit în acest sens va finisa elaborarea unui manual operațional pentru acordarea surselor financiare”, afirmă Galina Petrachi, Şefa Direcţiei administrare şi control sin cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

Ieri, fermierii s-au întâlnit cu premierul Chiril Gaburici, care a dat asigurări că la următoarea ședință a Cabinetului de miniştri va fi examinat proiectul de hotărâre privind banii care nu au fost achitaţi din fondul de subvenționare din 2014.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Bitcoin, la un nou apogeu. A depășit valoarea de 66 de mii de dolari

Bitcoin, la un nou apogeu. A depășit valoarea de 66 de mii de dolari

Premieră pentru lumea medicală:  Chirurgi americani au transplantat cu succes un rinichi de porc la un pacient uman (VIDEO)

Premieră pentru lumea medicală: Chirurgi americani au transplantat cu succes un rinichi de porc la un pacient uman (VIDEO)

Alexei Navalnîi a primit Premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Alexei Navalnîi a primit Premiul Saharov pentru libertatea de gândire

Advertoriale
Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

OTP Bank continuă să investească în modernizarea rețelei sale de sucursale (FOTO)

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cu milioanele în aer. Fotbaliștii de la Sheriff nu își pot primi banii câștigați după meciurile din Liga Campionilor
  • 2
    Președinta Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 3
    S-a întors cu mâna goală? După o vizită de două zile în Polonia, Spînu anunță despre discuții, nu și soluții pentru criza energetică
  • 4
    Moldovagaz a aprobat prelungirea contractului în vigoare cu Gazprom pentru încă o lună
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.