A fost elaborat, în premieră, primul curs digitalizat „Finanțele mele”. Când va fi predat în licee?

A fost elaborat, în premieră, primul curs digitalizat „Finanțele mele”. Când va fi predat în licee?

De ce avem nevoie de educație financiară? Ce sunt banii, care este rolul lor în viața noastră și cum pot fi economisiți? Cum poate fi întocmit un buget? Care sunt beneficiile și riscurile accesării unui credit? Răspunsurile la aceste întrebări, precum și la multe altele, pot fi aflate acum din programul digitalizat „Finanțele mele”, elaborat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în parteneriat cu Junior Achievement Moldova, cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a Organizației de Creditare Nebancară „Iute Credit”. 

Mai multe informații despre acest curs puteți afla din interviul oferit de către directoarea executivă a Junior Achievement Moldova, Laurenția Filipschi. 

Publicitate

Ce înseamnă programul digitalizat „Finanțele mele” și cum funcționează? 

Materialul digital este un sistem informatic interactiv pentru instruire. Din punct de vedere tehnic, acesta este independent de platformele e-Learning şi reprezintă un produs software (aplicaţie) ce poate fi folosit atât online, cât şi offline, pe orice tip de echipament (desktop, laptop, tabletă, telefon), pe orice sistem de operare şi pe orice browser. Materialul digital permite să realizezi cu ușurință lecții interactive, sunt inserate suporturi audio-video, imagini, linkuri spre alte site-uri, aplicații, teste interactive, dar și bariere care nu permit elevului să treacă mai departe dacă nu a parcurs o anumită secțiune a temei. Astfel, ne asigurăm că elevul a înțeles conținuturile. Materialul este creat pe platforma LIVRESQ, un produs inovativ ce permite dezvoltarea și publicarea unor materiale educaționale în format digital interactiv.

Cum a apărut ideea de a elabora un asemenea curs? Cât a durat procesul?

Ideea digitalizării a apărut cu vreo cinci ani în urmă din mai multe considerente și anume: nevoia de a putea furniza cursuri online, de a simplifica tranziția către învățarea economico-antreprenorială combinată (clasică și online), care va reduce costurile în viitor, va permite revizuirea și actualizarea constantă a programelor, atunci când este necesar, și va îmbunătăți experiența tinerilor în același timp, pe măsură ce schimbările de acces la tehnologie din țară vor permite o livrare mai ușoară și mai bună, eficientizarea resurselor financiare utilizate pentru tipărirea acestora și nu în ultimul rând economisirea resurselor și protecția mediului.

Totodată, în anul 2020, în condițiile pandemiei de COVID-19, a apărut necesitatea unei mai bune pregătiri a platformei în abordarea situațiilor similare în viitor, precum și în urma transformării digitale în educație, care are loc în țară. 

Procesul a durat, după cum am menționat, în jur de cinci ani și ne referim la resursele financiare și umane, platformele selectate pentru digitalizare, schimbul de bune practici dintre noi și colegii din alte țări, transformarea conținuturilor și coordonarea acestora cu elevii și cadrele didactice etc.

Digitalizarea cursului „Finanțele mele” a prins contur atunci când coordonam cu Agenția de PR și Comunicare BDR Associates activitățile din cadrul campaniei „Generația Inteligenței Financiare”. Am pus la punct toate detaliile și procesul a fost lansat. 

Un curs care îi pregătește pe tineri pentru viață

De ce ați ales pentru digitalizare anume „Finanțele mele”? 

Indiferent dacă tânărul decide în viitor să se angajeze sau nu în sectorul financiar-bancar, programul „Finanțele mele” oferă cunoștințe despre etapele unei planificări financiare, despre elementele și tipurile de buget, despre principii de economisire și categorii de investiții, despre varietatea de credite și costul acestora, despre modalități de plată și managementul riscului. Programul dezvoltă la elevi/tineri abilități de planificare financiară corectă, îi îndrumă să descopere importanța economiilor pentru investițiile ulterioare, cât și avantajele și dezavantajele creditului, îi învață să ia decizii corecte pentru o independență financiară personală, deci îi pregătește pentru viață și le oferă șanse pentru o carieră de succes. 

Cursul îi ajută pe elevi să-și analizeze comportamentul față de bani și să-și construiască o relație cu aceștia, însă una pe care o pot controla ei și nu invers.

Acest program vine să ajute tânărul să înțeleagă ce este educația financiară și că are nevoie de ea, fiindcă știm cu toții că banii sunt una dintre cele mai mari probleme pe care le avem și una dintre principalele cauze de stres. Astfel, pentru a ne putea obișnui și depăși aceste stări de tensiune ca să ne bucurăm de viață, trebuie să înțelegem că lucrul cu banii se învață la fel cum se învață orice altă teoremă la altă disciplină.

Cine va putea beneficia de acest program, în afară de elevi și profesori? 

În primul rând, acest program este destinat elevilor/tinerilor, cadrelor didactice care îi ghidează pe parcursul întregului proces, precum și voluntarilor consultanți din mediul de afaceri, care colaborează cu mediul școlar în vederea transferării bunelor practici și formarea competențelor în domeniu. Dar e de menționat că materialul digitalizat „Finanțele mele” poate fi ușor accesat și utilizat de către părinți în vederea „construirii” independenței financiare a familiei lor în așa fel ca să își creeze o relație corectă cu banii, să îi ajute în îndeplinirea nevoilor și dorințelor, să gândească viața așa cum și-o doresc și respectiv să aibă o „colaborare” mai bună cu banii.

Manualul obișnuit s-a transformat în unul interactiv, ușor de folosit și de manevrat 

Care sunt avantajele utilizării acestui material digital față de caietul/manualul clasic?

Materialul digital transformă manualul obișnuit în unul interactiv. Editurile nu au această capacitate internă, ele fiind orientate, în mod normal, către zona de tipar.

Materialul digital funcționează pe orice echipament, de la calculator, la laptop, tabletă, telefon, iar conținutul este adaptiv, ceea ce va oferi un acces mai mare tinerilor, indiferent în ce zonă sau situații se află. Pe parcursul învățării, elevul poate reveni oricând la conținuturile precedente, este ușor de folosit de oricine și are îndeajuns de multe tipuri de materiale multimedia, astfel încât rezultatul să fie cât mai relevant. Materialul poate fi folosit atât online, cât și offline, prin descărcare.

Este important că acesta oferă o abordare multidisciplinară și interactivă în procesul de predare-învățare și oferă elevului mai mult spațiu pentru exersare și implicare activă în procesul de învățare. Platforma este suplimentată permanent cu material nou din domeniu, realizat atât de către Junior Achievement Moldova, cât și de către partenerii noștri, lucru care oferă un acces mai mare la informații noi și diverse abordări din domeniu. 

Materialul digital, în comparație cu cel tipărit, este mai ușor de revăzut, ajustat, completat cu noi informații și adaptat la cerințele și necesitățile elevului, inclusiv ținându-se cont de abordarea individuală în procesul de învățare.

De asemenea, această platformă oferă posibilitatea stocării materialelor elaborate de elevi și profesori în vederea schimbului de bune practici.

Ce urmează…

Ce clasă va beneficia de următorul material digital?

Până la începutul anului școlar 2021-2022, planificăm digitalizarea materialelor la educația economico-antreprenorială pentru clasele liceale și anume: programele „Compania școlară” și „Economia aplicată”, iar pentru clasele gimnaziale – a programei „Minifirma școlară”. Pentru anul școlar 2022-2023, avem de gând să digitalizăm programele „Cheia succesului”, „Urbanism”, „Spirit antreprenorial” și „Eu și economia”, iar până la sfârșitul anului 2025 planificăm digitalizarea tuturor programelor la educația economico-antreprenorială din clasa I-a până în clasa a XII-a.

Există materiale digitalizate similare în alte țări? 

În multe țări europene există materiale digitalizate, utilizându-se platforme și modalități diferite în funcție de viziunile/nevoile fiecăruia în parte.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal