„Chiar dacă nu mă aflu în Moldova, asta nu înseamnă că nu o iubesc”. Sunt emoții pe care Diana Cociorvă le simte deja de mai bine de opt ani, de când a urmat pașii soțului și a plecat în Portugalia. Chiar dacă se află la o distanță mare de acasă, această vine cu îndemn pentru toți moldovenii să iasă la vot.
„Nu e așa ușor să te afli într-o țară străină, să începi totul de la zero, să înveți limba, tradițiile și multe lucruri specifice. Ce mi-a plăcut aici sunt oamenii simpli, care stimează, sunt buni și dornici de a ajuta o persoană”, mărturisește Diana.
Moldoveanca mărturisește că în Portugalia se simte foarte liberă, iar legile sunt pentru toți aceleași. Totuși, a păstrat dragostea pentru țară.
„Chiar dacă nu sunt în Moldova, dar asta nu înseamnă că nu o iubesc, acolo sunt părinții mei, acolo este familia mea. Înseamnă că dacă sunt într-o țară. Chiar dacă sunt într-o țară străină, asta nu înseamnă că nu îmi pasă de țara mea”, mai spune ea.
Diana a venit și cu un îndemn pentru toți moldovenii de a ieși la vot.
„Un vot contează mult, haideți să schimbăm soarta și viața din Moldova, haideți să revenim acasă, în țara noastră. Să fim alături de părinți, de bunei, de rude, să nu mai ducem dorul de casa noastră părintească. Pe data de 11, vă rog ieșiți la vot”, a conchis aceasta.
AGORA și New Media Platform au lansat o campanie de informare despre și pentru conaționalii noștri. Este o campanie a oamenilor frumoși care, oriunde s-ar afla, nu uită de unde au pornit.
Vezi și aceste știri

De'afară pentru țară: Moldoveanca Marcela Tanașciuc, stabilită în România, explică ce înseamnă pentru ea acasă

De'afară pentru țară: Moldoveanca stabilită la Timișoara, cu o afacere în comerțul electronic, explică de ce moldovenii și-ar merita soarta (VIDEO)

De'afară pentru țară: Fiecare votează pentru viitorul său sau de ce tinerii plecați peste hotare sunt interesați de soarta Moldovei (VIDEO)
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
