ONU: Pandemia generată de COVID-19 a dus la creșterea consumului de droguri

ONU: Pandemia generată de COVID-19 a dus la creșterea consumului de droguri

Pandemia de COVID-19 a crescut consumul de droguri, încurajând în acelaşi timp cultura ilegală de opiu, repercusiuni care s-ar putea face simţite „ani de zile”, a avertizat joi, 24 iunie, Organizația Națiunilor Unite, scrie Digi24.

„Pieţele de droguri şi-au reluat rapid activităţile după perturbările iniţiale de la începutul pandemiei”, scrie Oficiul ONU pentru combaterea traficului de droguri şi prevenirea criminalităţii (UNODC) în raportul său anual publicat la Viena.

Afganistanul, care produce peste 80% din opiul mondial, a înregistrat o creştere cu 37% a suprafeţei de teren utilizată pentru cultivarea macului, adesea singura opţiune pentru studenţii inactivi sau pentru muncitorii în şomaj, pentru a face faţă crizei sanitare.

În acelaşi timp, pandemia de coronavirus a accentuat „inegalităţile, sărăcia şi problemele de sănătate mentală la nivel global, toţi factori cunoscuţi pentru alimentarea consumului de droguri”, subliniază documentul.

Circa 275 de milioane de persoane din lume au consumat droguri anul trecut, comparativ cu 269 de milioane în 2018.

Majoritatea ţărilor au constatat o creştere a consumului de canabis în timpul pandemiei, potrivit raportului, care notează că acesta este perceput de tineri ca fiind mai puţin periculos pentru sănătate, „în pofida dovezii că el comportă riscuri”.

Utilizarea non-medicală de produse farmaceutice a crescut de asemenea, în timp ce interzicerea vieţii nocturne a scăzut recursul la cocaină.

Pandemia a avut, de asemenea, un impact asupra circuitelor de distribuire, devenite mai „inovative”: „traficul pe stradă” cedează locul unor „metode fără contact, precum achiziţionarea pe internet şi livrările prin poştă sau chiar cu drona”.

Printre rarele evoluţii pozitive constatate de UNODC se numără aceea că suprafaţa plantaţiilor de coca s-a redus cu 5% în 2019 datorită eforturilor Columbiei, primul producător mondial de cocaină. Guvernul conservator al preşedintelui columbian Ivan Duque, la putere din 2018, a progresat în distrugerea acestor plantaţii, care în 2017 au atins o suprafaţă-record de 171.000 de hectare.

Cu toate acestea, datorită unui randament mai bun, producţia mondială a acestei pulberi albe a continuat să atingă recorduri, ridicându-se la 1.784 de tone în 2019, dublu faţă de 2014, pe fondul „diversificării canalelor de aprovizionare în Europa”, fenomen care „scade preţurile şi creşte calitatea”.

Raportul UNODC, care este o evaluare preliminară, se bazează pe informaţii pe care organismul ONU le-a adunat de la statele membre, de la propriile antene şi din analiza unor surse deschise, mass-media şi rapoarte instituţionale

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ultima oră! O captură record de heroină a fost depistată pe teritoriul R. Moldova

Ultima oră! O captură record de heroină a fost depistată pe teritoriul R. Moldova

Un grup criminal organizat, specializat în trafic de droguri, a fost destructurat de oamenii legii. Ce au găsit polițiștii în timpul perchezițiilor

Un grup criminal organizat, specializat în trafic de droguri, a fost destructurat de oamenii legii. Ce au găsit polițiștii în timpul perchezițiilor

Captură istorică de heroină pentru România: Aproape 1,5 tone de droguri, depistate în Portul Constanța (VIDEO)

Captură istorică de heroină pentru România: Aproape 1,5 tone de droguri, depistate în Portul Constanța (VIDEO)

Advertoriale
Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”
  • 2
    Modificări în Protocolul Clinic Național pentru tratarea COVID-19: Carantină redusă de la 14 zile la 10 zile, noi criterii de revenire la muncă și mai multe remedii antivirale incluse
  • 3
    Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune
  • 4
    „Cheile la bază” sau „Jos prețul la metan!”: Șoferii de taxi, divizați între protestele din fața Guvernului și rândurile la gazul „de aur” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.