
Liber spre Germania? Moldovenii care s-au imunizat împotriva COVID-19 pot călători. Precizările MAEIE
Cetățenii Republicii Moldova care s-au imunizat împotriva coronavirusului cu un vaccin aprobat de Uniunea Europeană pot călători în Germania. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Se întâmplă după ce, la 13 iunie, țara noastră a fost exclusă din categoria zonelor de risc.
・
Totuși, restricțiile de călătorie în Germania pentru moldoveni rămân în vigoare, excepție făcând persoanele care și-au administrat ambele doze de ser anti-coronavirus.
Așadar, Germania permite intrarea pe teritoriul său, pe lângă persoanele vaccinate complet, și unor anumite categorii care fac excepție de la regulă.
Pentru persoanele care nu sunt vaccinate complet cu un vaccin omologat la nivelul UE, rămân în continuare valabile regulile de intrare în Germania, doar dacă există motive care pot fi certificate la intrarea în țară, printre care:
- permis de ședere/domiciliul legal;
- contract de muncă în domenii precum cele ale sănătății, industriei alimentare, transportului de mărfuri;
- reuniune familială (soț/soție/copii minori). Pentru reîntregirea familiei, ca măsură primară, este nevoie să fie respectată procedura legală, realizată prin misiunile diplomatice ale Republicii Federale Germania acreditate în străinătate;
- tratament medical, dacă există o confirmare de la doctor și dacă viața pacientului este în pericol. Persoana care urmează a fi tratată poate fi însoțită de până la 2 însoțitori;
- studii, în cazul în care instituția de învățământ insistă asupra prezenței fizice a elevului/studentului, având în vedere trecerea temporară la regimul online de învățământ.
Dacă persoana nu este imunizată, la intrare în Germania trebuie să prezinte un test PCR sau antigen negativ pentru infecția SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea deplasării în Germania și care urmează a fi prezentat în limba germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.