Australienii n-au mai rostit cuvântul recesiune de aproape un sfert de secol. Rolul lor de exportator de materii prime pentru China și creșterea susținută a economiei statului asiatic i-a ferit de griji până în prezent, scrie business24.ro.
În acest moment însă, Australia se află la o răscruce de drumuri, economia sa resimțind atât scăderea prețurilor materiilor prime pe piața internațională, cât și contracția economică a Chinei, relatează CNN.
Viitor incert
"Industria minieră și comerțul cu China au reprezentat impulsuri serioase pentru economia australiană. Ca orice lucru bun și acesta a ajuns la sfârșit", remarcă Josh Feinman, economist-șef al Deutsche Bank.
Semnalele de alarmă au început deja să se vadă. Creșterile salariale sunt la cel mai redus nivel din ultimii 17 ani, iar rata șomajului se apropie de maximul ultimilor 10 ani.
Combinația care a ferit Australia de șocurile crizelor financiare recente a constat într-o legătură strânsă cu China, un preț maxim al materiilor prime atins în ultimele doua decenii și importuri ieftine.
În continuare, relația cu China este strânsă, cea de-a doua economie la nivel global contând în proporție de 30% în exporturile Australiei, dar riscurile s-au accentuat.
"Creșterea economică din Australia este strâns corelata cu evoluția economiei chineze, iar acest lucru face ca economia internă să fie susceptibilă la șocurile venite din China", crede Alexis Gray, analist al Vanguard Australia.
Pentru moment, riscul unei crize imediate a fost ținut sub control prin intervenția băncii centrale care a redus dobânda de referință.
Pe viitor însă, Australia va trebui sa recurgă la diversificarea economiei, reducând influența sectorului minier.
O parte din sectoare încep să se dezvolte treptat, pe primele locuri venind construcțiile, educația, finanțele și sănătatea, dar nu pot fi sesizate schimbări majore peste noapte.
"Până acum putem vorbi doar de un ritm încet de dezvoltare în aceste zone", confirma Gray.
Vezi și aceste știri

Partidul președintelui francez Emmanuel Macron dorește să înscrie dreptul la avort în Constituția Franței

Au zis „mulțumesc” în 24 de limbi. Mai mulți cetățeni, printre care și Maia Sandu au mulțumit UE pentru acordare statutului de candidat (VIDEO)

Medvedev, critici dure și amenințări pentru R. Moldova după obținerea statutului de țară candidat. Ucraina anunță că sprijină Chișinăul
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
