Președintele CEC, despre secțiile de votare din străinătate: Dreptul la vot este unul relativ

Președintele CEC, despre secțiile de votare din străinătate: Dreptul la vot este unul relativ

Președintele Comisiei Electorale Centrale spune că CEC nu era obligată să deschidă 190 de secții de vot în străinătate. Potrivit acestuia, decizia de a deschide 150 de secții a reieșit din devizul de cheltuieli prevăzute pentru alegeri,  iar acest număr de secții constituie plafonul maxim. 

„Câteva momente pe care trebuie să le aducem la cunoștință publicului ce reiese din motivarea Curții de Apel: Dreptul la vot este unul relativ, nefiind absolut, aprecierea vicierii dreptului la vot nu poate fi bazată pe presupuneri, deducții, calcule probalistice, bazate pe simplele aprecieri ale contestatarilor. Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene îi revine sarcina doar de a aviza secțiile propuse de CEC din punct de vedere logistic. (...) Dreptul de a stabili numărul secțiilor de votare în străinătate aparține în exclusivitate Comisiei, instanțele nefiind în drept să se pronunțe asupra oportunității acestora în condițiile Codului Electoral și ale Codului Administrativ”, a declarat președintele CEC, Dorin Cimil. 

Totodată, Dorin Cimil a declarat că hotărârea Curții de Apel Chișinău din 17 iunie și decizia Curții Supreme de Justiție din 22 iunie nu poartă un caracter obligatoriu, astfel CEC nu este obligată să creeze noi secții. 

Menționăm că la 22 iunie, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au respins recursul Comisiei Electorale Centrale (CEC) împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău (CA) prin care au fost anulate anexele CEC privind deschiderea a 139 și respectiv 146 de secții de vot în străinătate. Totodată, CEC a fost obligat să-și revizuiască deciziile și să aprobe altă hotărâre, ținând cont de avizul Ministerului de Externe, prin care s-a propus deschiderea a 191 de secții.

Ulterior, CEC a decis să deschidă 150 de secții în străinătate

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
CEC mai are nevoie de 22,4 milioane de lei pentru organizarea alegerilor din 11 iulie

CEC mai are nevoie de 22,4 milioane de lei pentru organizarea alegerilor din 11 iulie

Peste trei milioane de buletine de vot vor fi disponibile la alegerile din 11 iulie. CEC a început deja tipărirea lor

Peste trei milioane de buletine de vot vor fi disponibile la alegerile din 11 iulie. CEC a început deja tipărirea lor

CEC a stabilit tirajul buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare anticipate. Câte vor fi transmise secțiilor de peste hotare

CEC a stabilit tirajul buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare anticipate. Câte vor fi transmise secțiilor de peste hotare

Advertoriale
Deschide cardul Mastercard FinComBank & Rompetrol cu linie de credit de până la 300.000 de lei

Deschide cardul Mastercard FinComBank & Rompetrol cu linie de credit de până la 300.000 de lei

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

McDonald's a deschis cel de-al 6-lea restaurant în Chișinău (VIDEO)

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

TANDEM lansează o nouă ofertă, -17% la toate produsele din stoc

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră: SUA au oferit un răspuns în scris Moscovei, cu privire la pretențiile ce țin de prezența NATO în estul Europei
  • 2
    Moldova va avea acces la datele internaționale ale cetățenilor noștri legate de transferul banilor în străinătate
  • 3
    Ultima oră! Dorin Damir și Vasile Cojocaru au fost eliberați din penitenciar
  • 4
    Răspunsul NATO pentru Rusia: „Să își retragă trupele ce staționează ilegal în Ucraina, Georgia și Moldova”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.