Pe parcursul anului curent, ar urma să fie reparate 115 instituții de învățământ, atât școli, cât și grădinițe. Pentru lucrările de renovare, din bugetul municipal au fost alocate 129 de milioane de lei.
Din totalitatea de instituții, 88 sunt de educație timpurie, pentru care s-au alocat 26 miloane de lei. Conform Primăriei, în cadrul a 19 instituții lucrările de reparație deja au fost finalizate, în alte 48 acestea sunt la faza de început, iar în restul 21 de grădinițe lucrările sunt la etapa de contractare a serviciilor sau urmează inițierea lucrărilor de reparație.
În trei dintre instituțiile de educație timpurie vor realizate lucrări de renovare capitală, pentru care au fost rezervate 25 de milioane de lei. Mai mult, pe parcursul anului curent urmează a fi redeschise 26 de grupe de copii în 14 grădinițe.
Pentru reparația instituțiilor de învățământ secundar au fost alocate 34,7 milioane de lei.
Șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Andrei Pavaloi a menționat că până la finalul perioadei estivale toate reparațiile din cadrul instituțiilor de educație timpurie vor fi finalizate.
Vezi și aceste știri

130 de milioane de lei vor fi cheltuite pentru reparația școlilor și grădinițelor din Chișinău

25 de grădinițe din capitală își vor întrerupe activitatea în perioada lunilor iunie și iulie
