Rusia, condamnată de CtEDO în cazul lui Ion Manole și Alexandru Postica, după incidentul de la podul de la Vadul lui Vodă din 2005

Rusia, condamnată de CtEDO în cazul lui Ion Manole și Alexandru Postica, după incidentul de la podul de la Vadul lui Vodă din 2005
Foto simbol: Deschide.md

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emis hotărârea prin care a constatat că Ion Manole și Alexandru Postica, au fost victime ale detenției ilegale comise de către soldații ruși aflați la postul de menținere a păcii nr. 9 de pe podul peste Nistru între orașul Vadul lui Vodă și satul Coșnița. S-a constatat că nu au fost temeiuri legale a detenției reclamanților. Curtea a decis că Federația Rusă trebuie să achite în beneficiul reclamanților câte 3.000 euro pentru prejudicii morale și 1.500 euro pentru costuri și cheltuieli, scrie Promo-LEX.  

Menționăm că la 19 iulie 2005, în jurul orei 20, doi membri ai Asociației Promo-LEX, Ion Manole și Alexandru Postica, care se deplasau de la terenurile aflate după traseul Râbnița Tiraspol, unde se aflau într-o misiune de documentare, au fost reținuți la postul de menținere a păcii, amplasat în stânga Nistrului, în satul Coșnița.

Reținerea a fost motivată prin faptul că o pasageră a celor doi ar fi făcut o poză a unui panou publicitar din apropierea postului nr. 9 cu inscripția „Drum bun – Raionul Dubăsari”. În urma opririi automobilului ofițerul rus, care îndeplinea funcția de șef al grupului de pacificatori, a cerut distrugerea pozei.

La solicitarea de a fi explicate care sunt temeiurile reținerii și de a fi întocmite actele corespunzătoare, ofițerul rus a devenit foarte agresiv, bruscând și amenințând persoanele reținute și solicitând la telefon prezența superiorilor săi din Dubăsari. Acesta a blocat automobilul cu mijloacele speciale, ceea ce a determinat apariția unui ambuteiaj enorm.

Chiar după ce la fața locului au venit mai mulți reprezentanți ai structurilor de forță și martori de la diverse organizații, militarii ruși au continuat să manifeste un comportament agresiv față de oamenii pașnici prezenți la fața locului și în ciuda insistenței acestora, soldații refuzau să deblocheze automobilul persoanelor reținute abuziv. La un moment dat, fără vreun motiv, soldatul rus a tras două rafale în regim automat din arma din dotare. Datorită intervenției a unui polițist din cadrul poliției rutiere din raionul Dubăsari, s-a reușit depășirea unui incident grav, care se putea solda cu victime și decese.

Incidentul a fost soluționat abia după miezul nopții, când reclamanții au fost lăsați să plece. Pacificatorii nu au întocmit un proces verbal în acest sens, dar nici nu au justificat prin decizii legale comportamentul lor. Demersurile ulterioare ale reclamanților nu s-au soldat cu succes.

Reclamanții s-au auto-reprezentat, iar la etapa observațiilor au fost asistați în fața Curții de către Gerald Staberock și Lemetre Roemer, OMCT (Organizația Mondială Contra Torturii).

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Rusia, obligată de CtEDO să vină cu un plan concret în cazul violării dreptului la educație în Transnistria

Rusia, obligată de CtEDO să vină cu un plan concret în cazul violării dreptului la educație în Transnistria

Moldova și Rusia, înștiințate de CtEDO despre primul caz de discriminarea pe criteriu etnică privind libera circulație în regiunea transnistreană

Moldova și Rusia, înștiințate de CtEDO despre primul caz de discriminarea pe criteriu etnică privind libera circulație în regiunea transnistreană

Moldova, condamnată de CtEDO să mai achite 2 milioane de euro. Maia Sandu: „De ce bugetul să achite pentru decizii ilegale?!”

Moldova, condamnată de CtEDO să mai achite 2 milioane de euro. Maia Sandu: „De ce bugetul să achite pentru decizii ilegale?!”

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.