
Protest la sediul SIS: „Instituția este folosită politic pentru a scoate AUR din campania electorală”. Reacția Serviciului de Informații și scrisoarea CEC (DOC)
Membrii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) protestează la 29 iunie în fața sediului Serviciului de Informații și Securitate. Forța politică susține că „SIS-ul este folosit politic pentru a scoate AUR din campania electorală”. Candidatul la alegerile parlamentare ar fi sesizat misiunile diplomatice acreditate în Moldova despre pretinsa imixtiune în campania electorală.
・
UPDATE: Partidul a instalat corturi în fața sediului SIS. Protestul continuă.
Știrea inițială: AUR susține că SIS-ul ar fi folosit în scopuri politice, iar solicitarea CEC adresată Serviciului de Informații ar demonstra implicarea în campania electorală. Pe această cale, cred concurenții electorali, s-ar încerca excluderea AUR din cursa electorală.
Forța politică a venit în fața sediului SIS unde protestează. Aceștia au solicitat reprezentanților instituției să iasă la dialog, fapt care a rămas fără un răspuns. Membrii AUR spun că vor continua protestul.
Mai mult, aceștia au fost preîntâmpinați de forțele de ordine să nu blocheze accesul în clădire. În răspuns AUR afirmă că autocarul parcat la sediul SIS este parte a protestului.
„Comisia Electorală Centrală a expediat un demers în adresa Serviciului de Informații și Securitate pentru a investiga o presupusă „finanțare externă și implicare a străinilor în campania electorală”.În acest sens, AUR condamnă aceste tentative grave de a utiliza resursele statului în scopul de a intimida un partid politic înscris în cursa electorală”, notează într-un mesaj public forța politică.
Nemulțumiți de acțiunile menționate, Alianța pentru Unirea Românilor a sesizat instituțiile internaționale și misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova cu privire la pretinsa imixtiune ilegală în campania electorală.
Scrisoarea SIS, adresată CEC-ului
În scrisoarea Serviciului de Informații, adresată Comisiei Electorale, se menționează că liderul AUR, Vlad Bilețchi, ar fi recunoscut în cadrul unei conferințe de presă că în stafful electoral al partidului ar fi cetățeni români, în calitate de experți.
„Se constată o bănuială rezonabilă a imixiunii factorului extern în treburile interne ale statului”, notează SIS care astfel informează CEC pentru eventuale ulterioare decizii privind „înlăturarea cauzelor și condițiilor ce contribuie la realizarea amenințărilor securității în stat”.
SIS dezminte informațiile și reiterează angajamentul de respectare a legislației
După ce AUR a mers la sediul SIS, instituția a venit cu o reacție. „SIS dezavuează și dezminte aceste informații și reconfirmă poziția de respectare univocă a legislației naționale și prioritizarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, notează reprezentanții SIS.
Totodată, este precizat că, „în calitate de instituție cu atribuții în domeniul asigurării securității naționale, Serviciul are în vizor evenimentele cu potențial de a genera riscuri la adresa securității, produsul analitic fiind remis beneficiarilor legali pentru a lua decizii în consecință”.
SIS precizează că, nu monitorizează partide politice, dar corectitudinea acțiunilor acestora în scopul identificării și excluderii oricărei imixtiuni și influențe externe asupra proceselor democratice din R. Moldova. Iar acțiunile nu se realizează în baza unor indicații, ci în strictă conformitate cu cadrul legal ce reglementeaza activitatea serviciului special.
Serviciul de Informații și Securitate mai adaugă că își menține poziția de a nu comenta declarațiile actorilor politici, în special în plină campanie electorală.