12.000 de cetățeni din patru localități ale raionului Leova vor beneficia de acces durabil la serviciile de alimentare cu apă potabilă. Proiectul, realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Sud este realizat în proporție de aproximativ 88%.
Lucrările de construcție a rețelei de apeduct, cu o lungime totală de 99 km, au demarat la finele lunii septembrie a anului 2020. Până la moment, a fost finalizată construcția a 86.5 km de rețea, aceasta fiind realizată în proporție de 87.5%.
Costul total al lucrărilor de construcție în cadrul proiectului sunt de peste 91 de milioane de lei, dintre care circa 10 milioane de lei reprezintă contribuția locală a beneficiarilor.
În cadrul acestei măsuri investiționale, antreprenorul contractat, SRL "Polimer Gaz Conducte", a mai construit 2 rezervoare de apă și 5 instalații de dezinfectare a apei cu hipoclorit de sodiu. Proiectul prevede, de asemenea, branșarea a 3409 de consumatori la rețelele de distribuție a apei nou-construite, dintre care 2983 de conexiuni au fost deja realizate.
Beneficiarii acestui proiect sunt cei 12.000 de locuitori ai satelor Filipeni, Romanovca, Cupcui și Iargara, din raionul Leova.
Vezi și aceste știri

Două localități din raionul Leova vor avea acces la apă potabilă. Când vor începe lucrările și cât vor costa

VIDEO. Miracolul economic al unei comune românești, care a atras peste 70 de proiecte UE în 10 ani
