
Canicula a ucis peste 230 de oameni în Canada și în Columbia Britanică
Peste 230 de decese au fost raportate deja Columbia Britanică și Canada, începând cu ziua de vineri, 26 iunie, din cauza valului istoric de căldură care a adus temperaturi record, au declarat oficialitățile locale.
・
„De la debutul valului de căldură, la sfârșitul săptămânii trecute, BC Coroners Service a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de decese la care a contribuit căldura extremă", a declarat legistul șef Lisa Lapointe.
Serviciul de medicină legală primește în mod normal aproximativ 130 de rapoarte de deces într-o perioadă de patru zile. Însă, de vineri până luni, au fost anunțate cel puțin 233 de decese în plus, iar acest număr va crește pe măsură ce datele vor fi actualizate”, a declarat legistul șef.
Canada a înregistrat marţi o temperatură record pentru a treia zi consecutiv, mercurul termometrului urcând până la 49.5 grade Celsius în Lytton, o localitate situată la nord-est de Vancouver, pe fondul valului de căldură din ultimele zile, transmite miercuri AFP.
„La ora 16:20, staţia Lytton a înregistrat 49.5 grade, depăşind din nou recordurile zilnice şi istorice de temperatură, pentru a treia zi consecutiv”, a scris pe Twitter Environment and Climate Change Canada (ECC).
Recordul de temperatură înregistrat luni în această localitate a fost de 47.9 grade Celsius.
Vancouver, metropola canadiană de pe coasta Pacificului, a înregistrat în ultimele zile temperaturi ce au depăşit constant 30 de grade Celsius, cu mult peste temperatură obişnuită pentru acest sezon, care nu depăşea 21 de grade Celsius.