Imunizarea anti-COVID se desfășoară și în rândul reprezentanților Mitropoliei Moldovei. Aceștia și-au administrat doza de ser, miercuri, la Centrul Municipal de Vaccinare. Unii dintre ei spun că și-au schimbat opinia despre vaccinare în timp.
Preotul Leonid Grigore din raionul Teleneşti spune că a venit să se vaccineze pentru a-și proteja sănătatea sa şi a celor din comunitate.
„Duhovnicul nostru s-a îmbolnăvit cu o formă severă, a fost internat în secția de terapie intensivă, cu riscul de a-şi pierde viața. Eu nu credeam în existența virusului. Eram sigură că e un joc politic, dar când părintele s-a îmbolnăvit, mi-am schimbat opinia. Vaccinul e singura soluție pentru a putea stopa pandemia şi nu are nicio legătură cu biserica", a spus călugărița.
Amintim că la finele lunii mai Mitropolia Moldovei spunea într-un comunicat că poziția ei a fost și rămâne una favorabilă vaccinării și îndeamnă oamenii să se imunizeze. Asta deși, exact acum un an, reprezentanții bisericii ortodoxe afirmau că administrarea preparatului ar fi un pericol, pentru că ar exista riscul introducerii cipurilor prin vaccin, ceea ce a dus la răspândirea informațiilor false.
Așadar, Mitropolia și-a schimbat retorica, după în luna mai 2020 vorbea despre „pericolul lui Bill Gates pentru umanitate sau despre riscul tehnologiilor 5G”.
Vezi și aceste știri

De la „pericol de microcipare”, la „salutăm campania de vaccinare”. Mitropolia Moldovei, mai nou, încurajează imunizarea

Mitropolia Basarabiei îi cere premierului interimar să revizuiască hotărârea privind activitatea cultelor religioase

Cum Mitropolia răspândește falsuri despre introducerea cipurilor prin vaccin, pericolul lui Bill Gates sau riscul 5G

Șeful Guvernului, despre declarațiile Mitropoliei Moldovei privind vaccinarea împotriva COVID-19: „Doamne, dă-mi minte și putere să reacționez înțelept și calm la așa ceva”

Pentru a doua oară în istorie, executivul francez va fi condus de o femeie. Elisabeth Borne a fost numită în funcție după ce fostul premier și-a dat demisia

Președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Bruxelles și Paris
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
