Ultima oră! Deputatul Vladimir Cebotari, scos de sub urmărire penală în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău

Ultima oră! Deputatul Vladimir Cebotari, scos de sub urmărire penală în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău

Deputatul Vladimir Cebotari a fost scos de sub urmărire penală în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău (AIC). Acțiunile de urmărire penală pe acest caz continuând în privința altor cinci persoane fizice și una juridică, informează Procuratura Anticorupție.

Urmărirea penală în privința lui Vladimir Cebotari a fost inițiată pe 19 septembrie 2019, după ce Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității, deputatul fiind învinuit de abuz de serviciu la preluarea controlului asupra activelor AIC.

Examinând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că, în calitate de membru al Comisiei de concurs cu privire la concesionarea AIC, Vladimir Cebotari a acționat în limitele atribuțiilor legal acordate, prin urmare, fapta acestuia nu întrunește elementele infracțiunii imputate.

„Potrivit legislației Republicii Moldova, concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri, toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului”, punctează Procuratura Anticorupție.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Cebotari a fugit din țară? Bolea: Cu toată familia a plecat în această noapte. Ce spune Sîrbu

Cebotari a fugit din țară? Bolea: Cu toată familia a plecat în această noapte. Ce spune Sîrbu

Cebotari, despre dosarul de concesionare a AIC: „Învinuirea în privința mea trebuie retarse. Au trecut șase luni pentru demonstrarea vinovăției”

Cebotari, despre dosarul de concesionare a AIC: „Învinuirea în privința mea trebuie retarse. Au trecut șase luni pentru demonstrarea vinovăției”

Cebotari deja susține reducerea salariilor deputaților, după ce optat, inițial, pentru majorarea lor

Cebotari deja susține reducerea salariilor deputaților, după ce optat, inițial, pentru majorarea lor

Advertoriale
Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Vasilii Macovei, manager regional Nord: „La Microinvest finanțăm orice idee de dezvoltare” (INTERVIU)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Automation Testing (VIDEO)

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

OTP Bank face tranziția către o generație nouă de bancomate

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Respect sporit pentru propria persoană sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)
  • 2
    Rusia respinge solicitarea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse din Transnistria: „Afirmații departe de realitatea istorică”
  • 3
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
  • 4
    Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul șefei ANI. Reacția instituției (UPDATE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.