Și-a dorit o schimbare, iar decizia a venit spontan, fără ani de gândire. Cu o viață pusă la punct în R. Moldova, Marina Pînzaru a simțit nevoia să pornească pe o altă cale. Așa a ajuns în Portugalia, unde alături de familie, trăiește deja de patru ani.
În R. Moldova, Marina a activat 11 ani în jurnalism TV. Zilnic era conectată la fluxul de știri, iar concluziile despre starea lucrurilor din țară nu erau din cele mai optimiste.
„Vedeam că în unele lucruri nu progresăm deloc, ba dimpotrivă - ne mișcăm în direcție inversă. Și am zis că, ori facem acum schimbarea și găsim o altă soluție, ori mergem înainte”, și-a spus tânăra.
A avut nevoie de doar câteva luni pentru o decizie definitivă. Prima în Portugalia a mers sora, apoi soțul, iar pe urmele lor și Marina.
„Ne-am stabilit în Portugalia și nu ne pare rău că am ales această țară cu toate că mulți ne spun că de ce am ales această țară pentru că nu este dintre cele mai prospere și dezvoltate. Eu nu sunt de acord. Am găsit foarte multe avantaje în traiul în Portugalia și o iubesc mult. Recunosc că sunt și lucruri care nu-mi palc”, spune moldoveanca.
A fost nevoită să renunțe la munca de jurnalist din cauza barierei de limbă. Totuși, speră ca în scurt timp să învețe portugheza. În schimb s-a angajat la unul dintre hipermarketurile din regiune care asigură cu produse alimentare zona.
„Cred că mă descurc cu lucrul pe care-l fac. A fost ceva nou, cu lucru fizic și lucru la calculator, neștiind limba. Dar mă descurc bine.
Nu știu cum vor evolua lucrurile în continuare. În Portugalia situația a devenit mai dramatică din cauza stării epidemice. Mulți au rămas fără locuri de muncă. Zona de sud are o problemă aparte pentru că sunt munci mai mult sezoniere, de vară. Dar sper ca curând să vedem lucruri mai pozitive.
Toți ai mei muncesc și își fac destoinic munca. Plătim impozite la stat. Suntem rezidenți responsabili. Ne conducem după reguli și norme, vrem anumite schimbări și sper că Portugalia va evolua”, spune Marina.
Moldoveanca speră că și în țara de baștină va fi o schimbare spre bine. „Fiind părinții mei acolo, prieteni și colegii, care au decis să locuiască mai departe în Moldova, să schimbe anumite lucruri, să lupte pentru această țară, le doresc să ajungă în acel moment când vor trăi într-o țară pe care și-o doresc, cu condițiile pe care le vor și pe care le văd în alte țări călătorind”, urează Marina Pînzaru.
AGORA și New Media Platform au lansat o campanie de informare despre și pentru conaționalii noștri. Este o campanie a oamenilor frumoși care, oriunde s-ar afla, nu uită de unde au pornit.
Vezi și aceste știri

De’afară pentru țară: „O să fiu un pensionar belgian cu casă și grădină verde, undeva pe malul Nistrului”. Povestea lui Dumitru Marian, producătorul moldovean de film stabilit în Belgia (VIDEO)

De’afară pentru țară: „Am luat o geantă în spate și am plecat”. Povestea lui Corneliu, stabilit cu traiul în Danemarca (VIDEO)

De'afară pentru țară: „Diaspora tot timpul e cu țara”. Povestea lui Sergiu, stabilit în Franța

De'afară pentru țară: „Susțin țara prin participarea la vot. Sper să ofer șansa la o viață mai bună, așa cum mi s-a oferit și mie”. Povestea Linei, stabilită cu traiul în Danemarca (VIDEO)

În 2021 s-au înregistrat peste 300 de plângeri pe marginea unor presupuse cazuri de discriminare
