Moldovenii care dețin certificatul de vaccinare anti-COVID-19, scutiți de carantină la intrarea în România. Precizările Ambasadei

Moldovenii care dețin certificatul de vaccinare anti-COVID-19, scutiți de carantină la intrarea în România. Precizările Ambasadei

Moldovenii care dețin certificatul de vaccinare anti-COVID-19 vor fi scutiți de carantină la intrarea în România. În această categorie sunt incluse și persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu COVID-19 în ultimele 180 de zile. Precizările vin din partea Ambasadei României în Republica Moldova, după ce la 1 iulie 2021 au fost efectuate mai multe modificări privind regimul carantinei.

Potrivit reprezentanților misiunii diplomatice, din 12 iunie 2021 a fost prelungită cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul României. Cu toate acestea, nu au fost introduse restricții privind intrarea în România a cetățenilor străini și apatrizilor.

Prin urmare, toți cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei (spre exemplu, ședere pe termen scurt, tranzit).

Regula generală prevede că pentru cetățenii străini și apatrizii care sosesc în România, indiferent de zona din care vin (verde, galbenă sau roșie), inclusiv din Republica Moldova, se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile (cu excepția celor care vin din UE/ SEE/ Confederația Elvețiană).

Sunt scutite de la măsura carantinei persoanele care fac dovada vaccinării (10 zile de la încheierea schemei), precum și cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile. De asemenea, cu caracter de noutate, se exceptează de la măsura carantinei persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile și prezintă testul RT-PCR negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea sosirii în România sau îmbarcării.

Cetățenii români care revin în România din străinătate și au petrecut ultimele 14 zile într-o zonă verde (inclusiv Republica Moldova) nu sunt plasați în carantină (nu trebuie să facă dovada vaccinării sau încadrării în excepțiile prevăzute de legislație).

Începând cu data de 1 iulie 2021, Republica Moldova a fost inclusă alături de alte zece țări pe lista statelor din care vor fi permise călătoriile neesențiale. Astfel, cetățenii moldoveni vor putea călători în scopuri turistice în țările europene, fapt care nu era posibil anterior din cauza restricțiilor impuse pe timp de pandemie.

Cu toate acestea, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a precizat că lista respectivă este una cu titlu de recomandare aplicabilă față de 25 din 27 de state membre.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Andrei Spînu: Vom solicita să avem un contract nou cu Gazprom la primăvară

Andrei Spînu: Vom solicita să avem un contract nou cu Gazprom la primăvară

1.783 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Opt persoane au decedat

1.783 cazuri noi de COVID-19, confirmate în R. Moldova. Opt persoane au decedat

UE  a adoptat un buget de circa 1,5 miliarde de euro pentru ajutorul umanitar în 2022

UE a adoptat un buget de circa 1,5 miliarde de euro pentru ajutorul umanitar în 2022

Advertoriale
Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta
  • 2
    Republica Moldova se află pe locul 87 în lume, după cota utilizatorilor de criptomonede. Câți utilizatori sunt
  • 3
    Acuzat de trădare de patrie și cu averea sechestrată, ex-președintele ucrainean Petro Poroșenko a revenit în Ucraina
  • 4
    Municipiul Chișinău este, de luni, sub Cod Roșu de COVID-19. Ce restricții vor fi impuse
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.