
Operațiune specială învăluită în mister, în Belarus. Lukașenko a anunțat că va înainta reclamații Angelei Merkel
Alexandr Lukașenko a anunțat despre încheierea unei operațiuni antiteroriste de amploare în Belarus, dar nu a oferit deocamdată detalii. În același timp, el a promis că va înainta reclamații conducerii germane, în baza rezultatelor operațiunii, însă nu a dezvăluit esența acesteia, transmite dw.com.
・
„Ni se părea că ei (n.r. occidentul) ne vor sugruma din punct de vedere economic”, a precizat el. „Nu. Teroarea în interiorul țării, împotriva oamenilor, continuă la scară mai mare”, a declarat Alexandr Lukașenko, fără a explica, însă, la ce se referă aceste afirmații.
„După încheierea de astăzi a activităților de contraspionaj, vom înainta o pretenție nu unui oarecare Heiko Maas, ministrul de externe al Germaniei, ci cancelarului însuși și la o parte din conducerea germană. Vom vorbi despre asta mai târziu”, a declarat Lukașenko, citat de agenția Sputnik Belarus.
Reprezentanții guvernului german nu au comentat, deocamdată, situația.
La 24 iunie, Uniunea Europeană a aprobat noi sancțiuni economice împotriva regimului lui Alexander Lukașenko. În special, Bruxelles a interzis importurile de produse petroliere și de îngrășăminte din Belarus. Sancțiunile au fost impuse drept răspuns la încălcările grave ale drepturilor omului, la represiunea violentă a societății civile, a opoziției democratice și a jurnaliștilor, precum și la aterizarea forțată a aeronavei Ryanair la Minsk și reținerea ulterioară a jurnaliștilor Roman Protasevici și Sofia Sapega.