Acest val de deportări a fost parte a operațiunii de intensificare a procesului de colectivizare a agriculturii, din moment ce marea majoritate a țăranilor basarabeni refuzau să intre în noile colhozuri. În acest scop, pentru a-i convinge dar și pentru a scăpa de țărănimea înstărită, numită „chiaburime”, autoritățile sovietice au considerat necesară deportarea lor.
În acest sens, la șase aprilie 1949 a fost adoptată Hotărârea Biroului Politic al CC al PC(b) al URSS nr. 1290-467cc – „Cu privire la deportarea de pe teritoriul R.S.S. Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, membrilor partidelor politice, gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.
Operațiunea de deportare a peste 11 mii de familii a fost realizată în noaptea de cinci spre șase iulie 1949, de la orele două de dimineață și până la ora opt seara a zilei de șapte iulie. Arestările au avut loc în mare parte noaptea. Pentru realizarea acestei operațiuni au fost mobilizați 4.496 „lucrători operativi” din cadrul Ministerului Securității de Stat al URSS, 4.705 activiști de partid din Moldova și peste patru mii de autovehicule. În acea zi, au fost deportate peste 35 de mii de persoane, dintre care 9.864 bărbați, 14.033 femei și 11.889 copii.
Spre deosebire de primul val al deportărilor, de această dată, celor arestați și familiilor lor nu li s-a permis să-și ia cu ei anumite rezerve. Bunurile rămase în urma gospodarilor deportați au fost în toate cazurile vândute sau transmise colhozurilor. În plus, actele adiționale hotărârii în baza cărora avea loc deportarea au stabilit că aceasta se va face „pentru totdeauna”.
Cei deportați au fost strămutați în regiuni mai puțin prielnice pentru viață, cum ar fi Tiumen, Amur, Irkutsk, Kurgan, Cita, Celeabinsk, Kemerovo, Karaganda, ținuturile Altai și Habarovsk, R.S.S. Kazahă, R.A.S.S. Bureato Mongolă etc. O parte din ei au fost nevoiți să trăiască în barăci părăsite în timp ce o altă parte a fost nevoită să le și construiască.
Mărturiile deportaților relevă și faptul că munca în colhozurile și sovhozurile locale, la întreprinderile forestiere, piscicole, miniere etc. era una istovitoare. Mai mult, din cauza condițiilor inumane de trai și de muncă, mulți dintre cei deportați au murit pe întinsurile înghețate ale Siberiei.
O mare parte dinntre cei care au fost deportați în Siberia s-au reîntors înapoi în Moldova după 1953, atunci când noua putere de la Moscova, a permis acest lucru.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.