
Rusia: Un avion cu 28 de pasageri la bord a dispărut de pe radare
Un avion cu 28 de persoane la bord a dispărut marți în regiunea Kamceatka din Extremul Orient rus. Despre aceasta au anunțat cu puțin timp în urmă oficialii locali, scrie digi24.ro.
・
Avionul AN-26, cu 22 de pasageri și șase membri ai echipajului la bord, care zbura din orașul Petropavlovsk-Kamchatski spre localitatea Palana, nu a făcut o comunicare programată. Potrivit ministerului local al transporturilor, aparatul a dispărut și de pe radare, relatează Bloomberg.
O anchetă a fost lansată și o misiune de căutare este în desfășurare.
Două elicoptere au fost mobilizate pentru a căuta aparatul care, potrivit unor surse, ar fi putut să se prăbuşească în mare sau să se izbească de sol lângă o mină de cărbune de lângă Palana, relatează Agerpres.
Rusia are de multă vreme o proastă reputaţie în ceea ce priveşte securitatea aviatică. Cel mai recent accident grav datează din luna mai 2019, cu aterizarea forţată a unui Suhoi Superjet al companiei naţionale Aeroflot, care a luat foc pe pista unui aeroport din Moscova. În accident au murit 41 de persoane.
În februarie 2018, un AN-148 al Saratov Airlines s-a prăbuşit la scurt timp după decolare lângă Moscova, iar 71 de persoane şi-au pierdut atunci viaţa. O anchetă a stabilit atunci că la originea accidentului a stat o eroare umană.