COVID-19: Israelul a înregistrat un record de contaminări cu varianta Delta, în pofida vaccinărilor

COVID-19: Israelul a înregistrat un record de contaminări cu varianta Delta, în pofida vaccinărilor
Foto: BBC

Israelul a înregistrat marţi peste 500 de contagieri cu noul coronavirus, un număr record din luna martie, după identificarea unei scăderi a eficacităţii vaccinurilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor, deşi vaccinarea a evitat 93% din cazurile grave, scrie Agerpres.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, eficacitatea vaccinurilor pentru a evita contagierile, cu simptome sau asimptomatice, a scăzut cu până la 64% din iunie fiind atribuită variantei Delta a coronavirusului, deşi continuă să protejeze împotriva cazurilor grave şi a spitalizărilor.

Israelul a raportat marţi 501 noi cazuri, dintre care 50% în rândul şcolarilor, reprezentând o rată de contagiere de 0,7%, cu un total de 2.901 de cazuri active; în prezent 33 de persoane sunt internate cu COVID-19.

Majoritatea noilor contagieri sunt legate de varianta Delta, care a fost detectată prima dată în India. Mulţi dintre cei infectaţi sunt tineri.

Cu peste 5,1 milioane de persoane vaccinate - din peste 9 milioane de locuitori - autorităţile sanitare promovează campanii de vaccinare între adolescenţi şi încearcă să exporte restul excedentar.

Premierul israelian Naftali Bennett a ordonat accelerarea campaniei de vaccinare în ultimele săptămâni, scoţând în evidenţă termenul de valabilitate limitat al dozelor de vaccin din ţară care expiră la sfârşitul lunii iulie.

Israelul va trimite 700.000 de doze în Coreea de Sud, a anunţat guvernul israelian, în timp ce guvernul de la Seul s-a angajat să trimită la Tel Aviv acelaşi număr de doze de vaccin, dintr-un transport din septembrie-octombrie

La mijlocul lui iunie, un schimb similar cu Autoritatea Palestiniană a eşuat. Israelul dorea să schimbe în jur de 1 milion de doze de vaccin, însă după ce a livrat circa 100.000 de doze reprezentanţii palestinieni au anulat înţelegerea, pe motiv că dozele de vaccin nu întruneau criteriile stabilite în ceea ce priveşte data de expirarePurtarea măştilor sanitare a fost reintrodusă în spaţiile interioare, iar intrarea străinilor cu vize turistice este în continuare interzisă în Israel de la începerea pandemiei în martie 2020.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Varianta Delta scade eficiența vaccinului Pfizer/BioNTech, arată datele unui studiu desfășurat în Israel. Serul rămâne efectiv în prevenirea spitalizărilor

Varianta Delta scade eficiența vaccinului Pfizer/BioNTech, arată datele unui studiu desfășurat în Israel. Serul rămâne efectiv în prevenirea spitalizărilor

Varianta Delta a coronavirusului lovește Israelul: 1/4 dintre pacienții gravi au primit anterior ambele doze de vaccin

Varianta Delta a coronavirusului lovește Israelul: 1/4 dintre pacienții gravi au primit anterior ambele doze de vaccin

Israelul reintroduce obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise

Israelul reintroduce obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice închise

Advertoriale
Impactul costurilor ascunse în selectarea furnizorului de igienă

Impactul costurilor ascunse în selectarea furnizorului de igienă

Top 5 beneficii ale uleiului de cocos pentru față și păr

Top 5 beneficii ale uleiului de cocos pentru față și păr

Pregătirea pacientelor pentru examenul ginecologic. De ce aspecte trebuie să țină cont pacienta, atunci când programează o vizită la medicul ginecolog

Pregătirea pacientelor pentru examenul ginecologic. De ce aspecte trebuie să țină cont pacienta, atunci când programează o vizită la medicul ginecolog

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    ANI a finalizat controlul averii și intereselor personale inițiat în privința Maiei Sandu. Ce a constatat inspectorul (DOC)
  • 2
    Din 1 iulie, toți analogii de insulină, teste la glicemie și pungi colectoare pentru stome, vor fi compensate de CNAM
  • 3
    Momentul în care centrul comercial din Kremenciuk este bombardat de armata rusă, surprins de camerele de supraveghere (VIDEO)
  • 4
    Procurorul-șef european Laura Codruța Kövesi vine într-o vizită la Chișinău
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.