Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat în zona de responsabilitate un cetăţean din Republia Moldova care, neîndeplinind condiţiile legale de intrare pe teritoriul României, a încercat să treacă fraudulos frontiera de stat.
Astfel, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat, în vârstă de 50 de ani, pasager într-un autoturism.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontier au constatat că persoana nu deţine un document de călătorie valabil (o viză valabilă sau un permis de şedere valabil sau paşaport electronic), motiv pentru care a fost luată măsura nepermiterii intrării în ţară.
Bărbatul a fost îndrumat de poliţiştii de frontieră spre teritoriul statului vecin. Ulterior, a fost observat cum a încercat să intre ilegal în România, evitând controlul de frontieră.
Imediat, o echipă de intervenţie din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, însoţită de câinele de urmă NIN, l-a depistat şi reţinut pe cel în cauză.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi l-au predat autorităţilor de frontieră ale Republicii Moldova.
Vezi și aceste știri

Erdogan spune că Turcia nu aprobă aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Liderii UE nu au reușit să ajungă la o poziție unanimă cu privire la interzicerea petrolului rusesc
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
