Proiectul de hotărâre privind transportul organizat al alegătorilor la secțiile de votare în ziua alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie nu a fost aprobat. Demersul a fost supus votului în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale de mierciuri, 7 iulie, unde nu a întrunit numărul necesar.
Solicitări privind reglementarea transportului organizat au fost înaintate de Coaliția civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC), Membrii Platformei DA și Partidul Acțiune și Solidaritate.
Autorii demersurilor susțineau că ar exista riscuri de fraudare a procesului electoral pe această cale și au făcut referire la hotărârea CEC nr. 4390 din 20 octombrie 2020 cu privire la unele aspecte ce țin de transportul organizat al alegătorilor la secțiile de votare în ziua alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020.
AGORA amintește că la scrutinul prezidențial din toamna anului 2020, Comisia Electorală Centrală a interzis organizarea transportării alegătorilor la secțiile de votare, în ziua alegerilor. Totodată, pe întreg teritoriul țării a fost interzisă circulația autovehiculelor cu un număr de locuri mai mare de opt.
Interdicția nu s-a referit la transportul public care circula pe cursele regulate.
Alegerile parlamentare anticipate se vor desfășura duminică, 11 iulie. În cursa electorală sunt înscriși 23 de candidați. Printre aceștia se numără două blocuri și un candidat independent.
Vezi și aceste știri

Coaliția civică pentru Alegeri Libere și Corecte solicită repetat CEC-ului să aprobe o hotărâre privind transportul organizat al alegătorilor la secțiile de votare

Un concurent electoral cere CEC-ului Hotărâre specială ce ar interzice transportul organizat al alegătorilor în ziua scrutinului
