Selecţionata de fotbal a Angliei ajunge în finala EURO 2020, după ce a învins Danemarca

Selecţionata de fotbal a Angliei ajunge în finala EURO 2020, după ce a învins Danemarca
Sursa foto: libertatea.ro

Selecţionata de fotbal a Angliei s-a calificat în finala EURO 2020, în urma victoriei reuşite în faţa Danemarcei, cu scorul de 2-1 (1-1, 1-1), după prelungiri, miercuri seara, pe stadionul londonez Wembley, în a doua semifinală a competiţiei. După 55 de ani, Anglia se califică în finala unei competiții majore, scrie digi24.ro.

Cea de a doua semifinală de la EURO 2020, jucată miercuri, tot pe Stadionul Wembley, s-a încheiat cu calificarea în finală a Angliei, în dauna Danemarcei. Englezii au învins cu scorul de 2-1, după două reprize de prelungiri, calificându-se în finala cu Italia, de duminică, de pe Wembley, potrivit Mediafax.

În fața a peste 60.000 de spectatori, în proporție covârșitoare englezi, englezii au început energic, primul sfert de oră abundând în faze la poarta lui Kasper Schmeichel, care până la final a avut 10 intervenții importante.

Defensiva daneză a făcut față cu brio, englezii nereușind nimic notabil. Mai mult, Danemarca a arătat că poate pune probleme la rândul ei, chiar dacă nu au ajuns foarte aproape de poarta lui Pickford, cu excepția lui Damsgaard, care a șutat puțin pe lângă poartă, prefațând deschiderea scorului.

În minutul 30, tânărul danez Mikkel Damsgaard a redus la tăcere suporterii englezi, marcând din lovitură liberă, cu o execuție de excepție, peste zid și sub transversala lui Pickford, Anglia primind primul gol la acest european.

Anglia s-a reactivat după primirea golului și, după câteva pătrunderi în careul danez, rămase fără rezultat, Sterling a șutat direct în Schmeichel.

La doar 9 minute după primirea golului, Anglia a reușit să egaleze. În minutul 39, o minge centrată la semiînălțime, din flancul drept, în fața porții, a fost introdusă în propria poartă de Simon Kjaer.

S-a intrat la vestiare cu scorul de 1-1, cu engelzii dominând ultimele minute ale reprizei.

Danemarca a avut prim planul la ambele porți, în primele 10 minute ale actului secund, Schmeichel evidențiindu-se cu o paradă, la lovitura de cap periculoasă a lui Harry Maguire.

Tot Schmeichel e cel ce iese în evidență peste 10 minute, la șutul periculos al lui Mason Mount.

S-a jucat în continuare la ambele porți, cu un plus de partea gazdelor, același Schmeichel, alături de coechipierii din defensivă, reușind să blocheze ofensiva „celor 3 lei”.

Egalitatea de după primele 90 de minute, plus cele 6 suplimentare, arătate de Ovidiu Hațegan, a fost urmată de două reprize de prelungiri, în condițiile în care Southgate a operat o singură schimbare.

În minutul, 95 managerul Angliei i-a aruncat în luptă pe Henderson și Foden, în timp ce Danemarca, vizibil epuizată fizic, a cedat inițiativa.

Mutată în întregime în terenul advers, Anglia s-a luptat cu opoziția fermă a defensivei daneze și mai ales a portarului Kasper Schmeichel, eroul meciului pentru nordici.

În minutul 101, Stirling a pătruns în careu, în flancul drept, a trecut de 3 adversari și a căzut în duel cu fundașii danezi. Arbitrul Danny Makkelie a dictat penalty, confirmat și de sistemul VAR, dar contestat totuși de danezi.

Harry Kane a executat slab și Schmeichel a respins în față, recunoscându-se totuși învins, după ce balonul ajuns din nou la Kane a fost introdus în poartă (2-1, min. 104).

În a doua repriză de prelungiri, Danemarca s-a revitalizat și a încercat să fie ofensivă, însă a rămas în 10 oameni, după accidentarea lui Braithwaite, în condițiile în care Hjulmand a efectuat toate schimbările.

Danezii s-au aruncat în ofensivă și a obținut 3 cornere consecutive, rămase fără rezultat pe tabelă.

Schmeichel s-a mai evidențiat o data, la șutul lui Kane, care a fost dealtfel și ultima ocazie a meciului.

Anglia s-a calificat în finala EURO 2020, unde va întâlni Italia. Pentru englezi este prima finală de campionat european din istorie și prima într-o competiție majoră, după 55 de ani, ultima fiind cea de la mondialul din 1966.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Frica de facturi amețitoare - catalizator al eficienței energetice. Cum se face economie de căldură în unele școli (VIDEO)

Frica de facturi amețitoare - catalizator al eficienței energetice. Cum se face economie de căldură în unele școli (VIDEO)

Spînu a îndemnat deputații BCS să facă un autodenunț la PG: Să explice cum au adus Moldovagaz la datorii de sute de milioane

Spînu a îndemnat deputații BCS să facă un autodenunț la PG: Să explice cum au adus Moldovagaz la datorii de sute de milioane

Numărul candidaților înscriși în cursa pentru funcția de Avocat al Poporului a ajuns la șapte. Cine sunt pretendenții

Numărul candidaților înscriși în cursa pentru funcția de Avocat al Poporului a ajuns la șapte. Cine sunt pretendenții

Advertoriale
Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei
  • 2
    Modificări în Protocolul Clinic Național pentru tratarea COVID-19: Carantină redusă de la 14 zile la 10 zile, noi criterii de revenire la muncă și mai multe remedii antivirale incluse
  • 3
    Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”
  • 4
    „Cheile la bază” sau „Jos prețul la metan!”: Șoferii de taxi, divizați între protestele din fața Guvernului și rândurile la gazul „de aur” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.