
Socialiștii au protestat în fața sediului CSJ: „Dacă nu se ia o decizie corectă, noi o să ne întoarcem”
Socialiștii au prostestat la amiaza zilei de 9 iulie, din cauza că ar putea fi inchise mai multe secții de votare pentru transnistreni. Mai exact, numărul acestor secții ar trebui să scadă de la 41 la 12, așa cum a decis Curtea de Apel Chișinău. O decizia finală încă nu a fost luată.
・
UPDATE 12.45 Protestatarii s-au împrăștiat.
„Ceea ce se întamplă este o crimă împotriva democrației. Nimeni nu și-a permis așa ceva. Noi am organizat și noi alegeri, dar nu am acționat ca ei. Am venit să spunem clar, nu limitați oamenii să voteze, toți oamenii au drepturi legale. Dacă CSJ nu va lua o decizia conform Constituției, noi suntem gata să ne întoarcem înapoi”, a transmis Igor Dodon.
„Ei vor să construiască un zid pe Nistru, dar noi nu le vom permite. Nu, dezbinării țării!”, strigă Vlad Batrîncea în fața Curții Supreme de Justiție.
În ziua de 8 iulie, Curtea de Apel Chișinău a decis că 12 secții de votare pentru regiunea transnistreană sunt suficiente. Hotărârea a fost luată după o sesizare a PPDA.
La scurt timp, Igor Dodon a anunțat că socialiștii vor ieși în stradă să protesteze față de această decizie, dacă nu vor fi luate măsuri.
Inițial, Comisia Electorală Centrală a decis constituirea a 44 de secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului, ulterior s-a ajuns la numărul de 41, după ce Curtea de Apel a anulat decizia de a se deschide trei secții în localități controlate de autoritățile transnistrene, acolo unde ar exista risc de fraudare al alegerilor.
Alegerile parlamentare anticipate vor avea loc în această duminică.