Granițe închise pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19. Malta ia noi măsuri de prevenire a infecției

Granițe închise pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19. Malta ia noi măsuri de prevenire a infecției


Turiștii care vor intra în Malta începând de săptămâna viitoare, 14iulie, vor fi nevoiți să prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19. În caz contrar accesul pe teritoriul țării va fi interzis. Anunțul a fost făcut de ministrul sănătăţii în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus, scrie Digi24.ro

„Începând cu 14 iulie, orice persoană care soseşte în Malta trebuie să prezinte un certificat de vaccinare recunoscut: un certificat maltez, unul britanic sau unul al Uniunii Europene. Vom fi prima ţară din Europa care ia această măsură”, a explicat ministrul Chris Fearne.

Malta le cere în prezent numai călătorilor din Marea Britanie să prezinte dovada vaccinării, în timp ce vizitatorii din alte ţări europene pot intra cu un test PCR negativ.

De asemenea, copiii care îşi însoţesc părinţii vor trebui să prezinte un test PCR.

Malta recunoaşte în prezent certificatul digital COVID al UE, cel britanic emis de National Health Service sau cele emise pe teritoriul său.

Noile condiţii de intrare au fost anunţate la câteva ore după ce Malta a raportat 96 de cazuri de coronavirus, a patra zi consecutivă în care numărul de cazuri s-a dublat în 24 de ore.

Majoritatea acestor cazuri sunt legate de călătorii de peste hotare, cu focare semnificative depistate în rândul studenţilor care vizitează Malta pentru a studia engleza ca limbă străină.

Şcolile de limbi străine vor fi închise temporar, a spus Fearne.

În pofida creşterii numărului de cazuri, numai trei pacienţi sunt în prezent internaţi în spital, fapt prezentat de ministru ca o dovadă solidă a importanţei vaccinării.

Malta are cea mai ridicată rată de vaccinare din Europa, cu 79% dintre adulţi vaccinaţi cu ambele doze de ser anti-COVID şi 84% cel puţin cu una.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
UE decide să-și deschidă granițele pentru persoanele vaccinate anti-COVID

UE decide să-și deschidă granițele pentru persoanele vaccinate anti-COVID

Israelul își redeschide parțial granițele. Va fi permisă intrarea în țară a peste o mie de persoane pe zi

Israelul își redeschide parțial granițele. Va fi permisă intrarea în țară a peste o mie de persoane pe zi

Pandemia generată de COVID-19 a scăzut populația UE. A fost înregistrat cel mai mare număr de decese din ultimii 60 de ani

Pandemia generată de COVID-19 a scăzut populația UE. A fost înregistrat cel mai mare număr de decese din ultimii 60 de ani

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.