
Bulgaria va organiza duminică anticipate. În topul preferințelor alegătorilor - un cântăreț
Bulgaria va organiza duminică alegeri anticipate. În topul preferințelor alegătorilor este un cântăreț și moderator de talk-show-uri. Acesta conduce un partid anti-sistem numit „Există un Astfel de Popor”. Potrivit sondajelor, formațiunea nou-creată a depășit cu 0,3% partidul GERB, aflată până acum la guvernare.
・
De cealaltă parte, GERB și-a pierdut din popularitate încă de la alegerile din aprilie, când s-a clasat pe primul loc cu 26,2%, fără a reuși să formeze un guvern.
Cunoscut ca „Slavi”, moderatorul şi cântăreţul de folk-pop Stanislav Trifonov, în vârstă de 55 de ani, şi-a înfiinţat partidul în 2020 înainte de protestele de masă generate de scandalul de corupţie în care a fost implicat premierul bulgar, câştigând voturile celor deziluzionaţi de vechile partide politice.
Trifonov a ajutat la diminuarea popularităţii lui Borisov criticându-l pe acesta şi pe guvernul său ani la rând în cadrul emisiunii sale de succes. Ascensiunea sa poate fi comparată cu cea a preşedintelui ucrainean Volodimir Zlenesky sau a fostului preşedinte american Donald Trump care au ajuns din staruri de televiziune preşedinţi. Intrarea sa pe scenă politică constituie continuarea mai multor ani de eforturi de a crea un partid antisistem viabil în paralel cu răspândirea populismului. Analistul politic Dimitar Ganev, de la Centrul de cercetare Trend din Sofia, numeşte noul partid „noul jucător tipic” din Bulgaria ce caută schimbarea statu-quo-ului.