Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, participă la lucrările summit-ului Parteneriatului Estic, care se desfășoară în capitala Letoniei, Riga. Șeful statului a lansat oficial invitația de a desfășura următorul summit al Parteneriatului Estic, în 2017, la Chișinău.
„În Republica Moldova, majoritatea cetățenilor își văd viitorul doar împreună cu Uniunea Europeană. Aceasta, în pofida unei propagande antieuropene intense, unor probleme politice de ordin intern și unor presiuni intense din exterior. În calitatea mea de președinte al Republicii Moldova declar că obiectivul strategic al țării mele este acela de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”, a declarat Nicolae Timofti.
Șeful statului a adăugat în context: „Sunt sigur că perspectiva europeană şi, mai apoi, statutul de stat candidat, ar reprezenta forţa mobilizatoare pentru continuarea reformelor în Republica Moldova. Cetățenii ar avea mai multă încredere în ideea europeană dacă țara mea ar avea o clară perspectivă europeană.”
Totodată, președintele a subliniat importanța menținerii cursului european pentru liderii Parteneriatului Estic, Republica Moldova, Ucraina și Georgia, inclusiv în vederea asigurării securității la nivel regional.
Șeful statului a avut întâlniri oficiale cu președintele țării gazdă, Andris Bērziņš, și cu președintele Franței, François Hollande, care au făcut declarații de susținere a parcursului european al Republicii Moldova.
Vezi și aceste știri

Ai noștri ne duc faima în lume. Moldoveanul Ionel Manciu este noul prim concertist al Orchestrei Filarmonicii din Olanda

24 de persoane, reținute pentru spălare de bani: Ar fi obținut prin fraudă 1,5 milioane de euro de la moldoveni, ruși și kazahi

Întreprinderea „Artemsol” din Ucraina, care exporta sare pe piața din Moldova, nu mai activează. Clădirea și depozitele, bombardate
Advertoriale

METRO a provocat viitorii bucătari să concureze în „rețete delicioase” la Campionatul Gastronomic pentru Juniori

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”
