
La secția de vot din Berlin sute de oameni stau în rând de la orele dimineții. Moldovean: Vreau să vină ziua când o să fac geanta să vin acasă (LIVE)
Rândurile din fața secției de vot din Berlin, Germania numără la ora locală 9:00 deja sute de moldoveni. Oamenii au venit să-și spună cuvântul în speranța unui viitor mai bun. Printre ei se numără și Gheorghe Mocanu, un tânăr de 29 de ani care deja de patru ani este printre străini. „Îmi doresc să vină ziua când voi veni acasă și nu va trebui să mai plec niciodată”, spune tânărul.
・
Oamenii continuă să vină la secția de vot, iar procesul decurge liniștit. Oamenii își așteaptă cu răbdare rândul. Gheorghe a reușit deja să voteze, iar procesul decurge repede, spune tânărul.
„Îmi doresc foarte mult să vină acea zi când să-mi fac geanta și să mă întorc acasă și să nu trebuiască să mai plec niciodată. Acesta e visul meu și o să rămână până la urmă. Cred că pentru toți care sunt acum aici era mult mai bine dacă eram acum acasă și decideam ceva de acasă. Lumea e aici de la cinci dimineața cu copii mici, dar au venit. Asta mă bucură foarte mult”, spune tânărul.
La fel, Gheorghe îndeamnă toți conaționalii să iasă la vot.
„Nu stați acasă, oameni buni. Haideți să punem umărul și să facem ceva pentru noi”, adaugă moldoveanul.
Menționăm că, până la ora 10:00, potrivit datelor furnizate de Comisia Electorală Centrală, peste 11% din cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Acest indice constituie peste 300 de mii de alegători și este de aproape trei ori mai mare decât cel de la parlamentarele din 2014, când până la această oră votaseră puțin peste 4% dintre alegători.