Peste 300 de sesizări au fost recepționate de Poliție de la începutul campaniei electorale

Peste 300 de sesizări au fost recepționate de Poliție de la începutul campaniei electorale


Un număr de 381 de sesizări au fost recepționate de Poliție de la începutul campaniei electorale. Dintre acestea, 242 au fost înregistrate pe parcursul zilei de astăzi, o parte din ele fiind în curs de documentare.

Astfel au fost primite 19 sesizări care au a avut ca obiect afișajul electoral în raza secțiilor de votare, cazurile fiind înregistrate în raioanele Basarabeasca, Briceni, Călărași, Fălești, Nisporeni și municipiul Chișinău și Edineț. Agitația electorală a fost obiectul a 22 de sesizări, 5 dintre acestea fiind finalizate iar 17 în curs de examinare. 

24 de cazuri semnalate Poliției au avut ca obiect transportarea legătorilor la secția de votare și determinarea acestora în a vota un anumit concurent electoral, fiind localizate în raioanele Căușeni, Comrat, Rezina și altele.

Au fost recepționate 14 cazuri în care există bănuiala rezonabilă de corupere a alegătorilor, în rezultatul examinării două dintre ele fiind infirmate. Nerespectarea măsurilor antiepidemice a făcut obiectul a alte patru cazuri.

Spre deosebire de scrutinele precedente, a fost înregistrat un caz de deteriorare a buletinului de vot și alte 21 de incidente legate de fotografierea acestora. 7 sesizări au fost examinate iar alte 14 sunt în curs de cercetare.

Urna mobilă a fost obiectul a trei incidente raportate forțelor de ordine, fiind vorba de deteriorarea ștampilelor. În același timp un caz de vot multiplu a fost înregistrat la Anenii Noi.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Ungaria a semnat cu Gazprom un contract pe 15 ani

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu explică alegerea Avocatului Poporului: „Am votat în cadrul fracțiunii și majoritatea erau pentru Moloșag”

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Igor Grosu va candida la funcția de președinte al partidului PAS

Advertoriale
Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Implică-te eficient în educația copilului tău - vino la prima Conferinţă de Parenting din acest sezon!

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum înțeleg copiii finanțele și gestionarea lor (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

Ce găsești toamna asta la expozițiile MOLDAGROTECH și FARMER 2021 și unde se vor ține acestea (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SUA a donat Armatei Naționale echipamente militare în valoare de 5.000.000 de dolari
  • 2
    Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, îl atacă în judecată pe Veaceslav Platon pentru „apărarea onoarei și demnității”
  • 3
    Ceban îi dă replica ministrului Culturii: „Terminați să vă ocupați de toate prostiile și aveți minim de respect față de actori”
  • 4
    Primele date de la alegerile din Germania: Exit-pollurile indică o victorie la limită a social-democraților de centru-stânga
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.