
Un polițist în stare de ebrietate a lovit mortal o femeie și a părăsit locul accidentului
O femeie de 66 de ani și-a pierdut viața într-un accident provocat de un polițist în stare de ebrietate. Incidentul s-a produs în noaptea de 11 iulie, în satul Tîrnova din raionul Dondușeni. Șoferul a fugit de la fața locului, însă a fost găsit în scurt timp.
・
Potrivit oamenilor legii, femeia se deplasa pe partea stângă a carosabilului, când a fost tamponată de un automobil, care și-a continuat deplasarea.În urma măsurilor întreprinse de polițiștii din Dondușeni, la scurt timp a fost identificat automobilul care a comis accidentul, dar și șoferul. Acesta s-a dovedit a fi un angajat al Inspectoratului de poliție Dondușeni, în vârstă de 26 de ani, care se afla în afara serviciului. Tânărul avea o concentrație de alcool de 0,65 mg/l în aerul expirat și a declarat colegilor săi că a consumat alcool după ce a comis accidentul.Astfel, i-au fost preluate probe biologice, care urmează să stabilească perioada când a consumat băuturi alcoolice.Actualmente, pe cazul dat a fost pornită o cauză penală, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore. Urmărirea penală este efectuată, în continuare, de procurorii din Dondușeni, care urmează să stabilească toate circumstanțele.