„Speranță pentru cea mai săracă țară din Europa” sau cum a fost prezentată victoria PAS-ului în presa internațională

„Speranță pentru cea mai săracă țară din Europa” sau cum a fost prezentată victoria PAS-ului în presa internațională

Victoria la parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate a fost reflectată pe larg și în presa internațională. Publicații renumite, atât din Europa cât și din Rusia au prezentat informația, singura diferență fiind accentele puse de jurnaliști. În timp ce unele surse informative susțin că victoria PAS este meritul Maiei Sandu, alte media promovează ideea că votul masiv al diasporei a înclinat balanța în favoarea PAS.

Reuters: Un partid pro-occidental câștigă alegerile din Moldova

Reuters scrie că Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de președintele pro-occidental Maia Sandu, a câștigat alegerile parlamentare bazându-se pe o platformă de combatere a corupției și de realizare a reformelor. Sandu speră să obțină majoritatea din cele 101 de fotolii din Parlament pentru a pune în aplicare reformele, care, potrivit ei, au fost blocate de aliații predecesorului său pro-rus, Igor Dodon.

Publicitate

Aceeași sursă notează că Partidul lui Ilan Șor, „un om de afaceri condamnat pentru fraudă și spălare de bani în legătură cu un scandal bancar de 1 miliard de dolari, a obținut 5,77% din voturi”.

Bloomberg: După triumful în alegeri, un partid pro-european va prelua conducerea țării

Publicația internațională Bloomberg scrie că „Moldova este pe punctul de a avea un guvern pro-european care ar putea s-o ajute pe președinta Maia Sandu să respecte promisiunile pe care le-a făcut atunci când a preluat, la sfârșitul anului trecut, conducerea celei mai sărace țări din regiune.

„Alegerile parlamentare de duminică au produs o victorie pentru partidul Acțiune și Solidaritate, victorie la care a pus umărul și Maia Sandu. PAS a obținut 52,5% din voturi, comparativ cu 27,4% obținute de socialiștii fostului președinte Igor Dodon”.

Moldova a îndurat ani de corupție și scandaluri, țara cu 3,5 milioane de oameni fiind dependentă de finanțarea externă, care este în prezent întârziată din cauza eroziunii standardelor democratice și a lipsei de progrese în recuperarea activelor furate într-o fraudă bancară de 1 miliard de dolari în 2014.

Tass: Partidul lui Sandu a obținut 86,13% din voturile din străinătate

Publicația rusească TASS scrie că „Partidul Acțiune și Solidaritate, susținut de pe președintele Moldovei Maia Sandu, a fost susținut de 86,13% din 207,2 mii de alegători care au votat în străinătate în timpul alegerilor parlamentare de duminică”.

Jurnaliștii ruși mai scriu că în anii independenței, aproape o treime din populația aptă de muncă a părăsit Moldova cifra celor plecați ajungând până la 1 milion de oameni. Statisticile arată că rolul migranților moldoveni care au plecat în străinătate a crescut constant în ultimii ani. Dacă în 2005 era doar 1% din numărul total de alegători, în 2014 era deja 4%, în 2019 - 5,2%, iar în 2021 - 14,1%.

Digi24: Peste 86% din diaspora a votat pentru Partidul Acțiune și Solidaritate al Maiei Sandu

Publicația românească Digi24.ro scrie că peste 86% dintre cetăţenii din Republica Moldova aflaţi în străinătate, care au votat la alegerile parlamentare anticipate de duminică, au susţinut Partidul Acţiune şi Solidaritate, al preşedintei Maia Sandu. Jurnaliștii de peste Prut adaugă că forța proeuropeană din Parlamentul de la Chișinău, PAS, are majoritate absolută, cu 52,37 la sută din sufragii, după ce au fost procesate peste 99 la sută din procesele-verbale transmise de secțiile de vot. Opoziția din BECS are 27,48 la sută din voturi, în timp Partidul Șor a scăzut la 5,80. Peste 3,2 milioane de moldoveni cu drept de vot au fost așteptați duminică la urne pentru a-și desemna reprezentanții în viitorul parlament.

AGORA amintește că la 11 iulie, în R. Moldova, s-au desfășurat alegeri parlamentare anticipate. La scrutin au participat 23 de concurenți electorali. Între aceștia, două blocuri electorale, 20 de partide politice și un candidat independent.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal