
Dodon felicită PAS cu victoria în alegeri: „Au toată puterea în stat. Dacă se depășesc limite, vom reacționa prompt” (VIDEO)
Liderul PSRM, Igor Dodon felicită PAS cu rezultatele în alegerile parlamentare și spune că acesta este un rezultat al democrației într-un stat. „Oamenii și-au dorit schimbare și au obținut”, spune Dodon. Acesta mai menționează că opoziția va urmări îndeplinirea promisiunilor electorale ale majorității.
・
„Aceasta e democrația, când un partid trece în opoziție, iar altul la guvernare. Nu vedem nimic straniu. Oamenii și-au dorit schimbarea și au obținut. Felicit PAS și pe Maia Sandu cu rezultatul pe care îl au. Au toată puterea în instituțiile din țară. E un fel de stat captiv, dar din alt punct de vedere”, spune Igor Dodon într-o conferință de presă după ce au fost anunțate rezulatele alegerilor.
Socialistul spune că în opoziție au așteptări de la guvernare. „Vom fi opoziție pregătită, responsabilă și vom urmări să-și îndeplinească promisiunile electorale și cu pensiile și restul. Colegii pregătesc proiecte de legi ce se referă și la promisiunile Maiei Sandu, când și angajamentele noastre. Vom sancționa orice înrăutățire a vieții în Moldova cu căile legale care sunt în țară. Vom sta la paza integrității și suvernaității. Dacă se depășesc limite vom reacțion promt”, a adăugat socialistul.
Citește și: Câți comuniști și câți socialiști ajung în Parlamentul Republicii Moldova după alegerile anticipate
La fel, liderul PSRM a menționat că noul Legislativ ar trebui să înceapă cât de curând activitatea și cât mai repede să prezinte rezultate.
AGORA precizează că după procesarea a 99,96% dintre procesele-verbale, atestăm că doar trei formațiuni acced în parlament: PAS, BECS și Partidul ȘOR. PAS obține 63 de mandate, BECS – 32 de mandate, iar Partidul ȘOR – șase mandate.
Scrutinul parlamentar din 11 iulie s-a desfășurat cu prezența preliminară de 48% la urnele de vot și a fost cel de-a zecelea exercițiu electoral parlamentar din țara noastră. În total și-au exprimat alegerea 1,46 milioane de alegători, din totalul celor peste trei milioane de persoane cu drept de vot.
Cetățenii cu drept de vot au putut să-și exercite dreptul la alegere la 2.150 de secții de votare , dintre care 41 pentru alegătorii din localitățile din regiunea transnistreană și 150 în afara țării.