Asta, chiar dacă în instanțe se află zeci de dosare pentru recuperarea a miliarde de lei, inclusiv față de fosta conducere a băncilor acuzate de prejudicii de miliarde de lei.
Totuși, sechestrele puse pe active de miliarde de lei, care ar fi aparținut lui Vladimir Plahotniuc, Ilan Şor și a unor companii și persoane afiliate, nu semnifică că în scurt timp se vor transforma în bani care să ajungă la Ministerul Finanțelor și BNM.
Datele Ministerului Finanțelor arată că majoritatea banilor au fost încasați prin intermediul titlurilor executorii și procedurilor de insolvabilitate, inițiate contra datornicilor. Doar câteva milioane de lei provin din recuperări din vânzarea activelor proprii sau a activelor luate în posesie.
În această perioadă, câte jumătate din încasări au revenit Băncii de Economii și Băncii Sociale, în timp ce Unibank a recuperat doar aproximativ jumătate de milion de lei. Astfel, în cadrul acestui proces cele trei bănci au acumulat până la 1 iulie 2021 peste 2.66 miliarde de lei.
Totodată, instituțiile au reușit să ramburseze în total, cumulativ, doar 2.613,98 milioane de lei, din creditele de urgență de circa 14 miliarde lei, acordate în noiembrie 2014 și martie 2015 de Banca Națională a Moldovei (BNM) celor trei bănci, ce au făcut parte din ShorHolding. Datele Ministerului Finanțelor arată că în primele șase luni ale acestui an rambursările au constituit 47.7 milioane lei.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.