De la aproape 17%, la puțin peste 4% sau de ce a pierdut Renato Usatîi. Ce spun analiștii poltici

De la aproape 17%, la puțin peste 4% sau de ce a pierdut Renato Usatîi. Ce spun analiștii poltici

Propaganda activă a socialiștilor, campania electorală plină de deplasări prin țară și declarațiile contradictorii ale liderului ar fi condiționat eșecul înregistrat de blocul electoral „Renato Usatîi” în parlamentarele din 11 iulie. Cel puțin așa explică mai mulți analiști politici scăderea bruscă a numărului de simpatizanți care au votat formațiunea edilului de la Bălți, în comparație cu rezultatele obținute la prezidențiale.

Cu un scor de puțin peste 4%, Blocul electoral Renato Usatîi a ratat ținta de a intra în Parlament, după câteva încercări anterioare care, la fel s-au soldat cu eșec. Mai mult, eșecul BeRU a fost una dintre marele surprize ale acestor alegeri, iar faptul că formațiunea nu a înregistrat performanțe palpabile în municipiul Bălți și raionul Fălești, a stâtnit multe comentrii. 

„A pierdut acolo, ceea ce înseamnă că bălțenii, probabil că nu l-au prea legat de anumite schimbări care se produc sau care trebuiau să se producă în localitate, cumva tranzitul, pentru că el a călătorit foarte mult, a fost/nu a fost în țară, a revenit, n-a prea fost acolo. Deci, asta e prima greșeală, fiindcă el cumva a uitat că baza lui cea mai puternică de alegători era acolo. Asta condiționa, într-un fel, și alegătorii din alte regiuni, alte centre raionale, orașe din nordul țării. Al doilea element a fost consecvența”, susține directorul executiv al institutului pentru inițiative strategice, Vadim Pistrinciuc în cadrul unui interviu acordat Radio Europa Liberă Moldova.

Publicitate

Expertul a mai declarat că un alt factor care ar fi dus la eșecul lui Usatîi în acest scrutin este legat și de multiplele declarații contradictorii ale acestuia, ceea ce nu a fost pe placul alegătorilor.

”O altă cauză a acestei „surprize” din cadrul alegerilor este legată și de avântul propagandei desfășurate de Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, care au reușit să îl prezinte pe Usatîi ca pe un politician vulnerabil la așa-zisele indicații din exterior”. De acestă părere este analistul politic Igor Boțan, care susține că socialiștii au profitat de faptul că acesta (Usatîi n.r.) nu are nicio ideologie și nicio orientare fermă, prezentându-l ca pe un politician care „ar juca un rol subtil în favoarea dreptei” mai punctează Boțan.

Lipsa unui mesaj geopolitic în acestă campanie electorală ar fi jucat festa formațiunii conduse de Renato Usatîi, care nu ar fi reușit să mobilizeze electoratul de stânga și nici să-l convingă pe cel de dreapta. De această părere este expertul politic Ion Tăbârță, care consideră că anticipatele au fost mai degrabă turul 3 al prezidențialelor din 2020.

„Electoratul de stânga, fie că a votat cu BeCS, fie nu s-a prezentat la alegeri. Totodată, Renato Usatîi nu a reușit, prin mesajele sale social-economice și instituționale, să se impună în fața electoratului de centru, care a votat cu PAS. Drept rezultat, la aceste alegeri centrul politic a dispărut. De aici, și rezultatul modest acumulat de Renato Usatîi”, a declarat Tăbârță pentru AGORA.

Reamintim că la alegerile din 11 iulie blocul electoral „Renato Usatîi” a obținut un scor de 4.10% sau de circa patru ori mai puține voturi decât la prezidențialele din noiembrie 2020.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal