De ce abrevierea pentru leu e MDL și nu MLD, iar pentru rublă - RUB și nu RUR

De ce abrevierea pentru leu e MDL și nu MLD, iar pentru rublă - RUB și nu RUR

Evenimentele recente de natură financiară din țară impun tot mai des utilizarea abrevierilor pentru unitățile monetare străine, dar și cea națională: MDL, USD, EUR etc., mai ales în combinație cu cuvântul miliard. Dar nu miliardul interesează în cazul dat, ci explicația care ne spune de ce utilizăm anume aceste abrevieri pentru valute, și nu altele. De ce nu e MLD, ci e MDL, de ce RON și nu ROL, de ce e RUB și nu RUR etc.

 Răspunsul ne este dat de Hotărârea Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie nr.27-ST din 28 august 2008 prin care a fost aprobată utilizarea anumitei simbolici pentru valute. Hotărârea respectivă nu face altceva decât să transpună în Moldova standardele internaționale în domeniul respectiv.

Aceste standarde, la rândul lor, sunt definite de Organizația Internațională de Standardizare (ISO), și anume prin standardul ISO 4217:2008. Anume standardul respectiv stabilește modul în care are loc formarea combinațiilor de litere pentru identificarea monedelor naționale.

Întâi de toate standardul ISO 4217 pornește de la prescurtările pentru reprezentarea denumirii țărilor, stabilite printr-un standard mai vechi, ISO 3166, publicat pentru prima dată în 1974, care definește abrevierea pentru denumirile țărilor.

Așadar, conform standardelor menționate, primele două caractere ale abrevierii pentru o anumită valută, reprezintă țara. Nominalizarea țării prin cele două litere (MD în cazul leului moldovenesc) corespunde cu abrevierea pentru țări utilizată universal în toată lumea, cum ar fi pentru identificarea domeniului național al paginilor web sau pentru indicarea țării în tranzacțiile naționale sau internaționale (SWIFT, IBAN).

După primele două litere, care reprezintă țara, urmează și caracterul propriu-zis al valutei, fiind de regulă prima literă a denumirii valutei: L pentru leu (MDL), H pentru hrivnă (UAH), D pentru dolar (USD), F pentru franc (CHF) etc.

Dar există și excepții pentru abrevierea valutei. Uneori a treia literă din abrevierea valutei nu înseamnă neapărat prima literă din denumirea completă a monedei respective.

Spre exemplu, rubla rusească ar trebui să se noteze prin RUR, ea însă se notează prin RUB. Leul românesc ar trebui să fie ROL, în loc de RON, iar zlotul polonez PLZ, și nu PLN, cum este de fapt. Si pentru aceste excepții este o explicație. De cele mai multe ori abaterea de la regulă ține de necesitatea deosebirii monedei naționale a unei țări de aceeași monedă, dar utilizată până la efectuarea procesului de denominare. 

Astfel, rubla rusească se notează prin RUB, semnificând denumirea uzuală de rublă, pentru a o deosebi de rubla de până la 1998, când a avut loc ultima denominare în raport de 1:1000, și pentru care se utiliza prescurtarea RUR. Leul românesc, supus și el denominării, de 1:10000 în anul 2005, s-a preschimbat din ROL în RON, ceea ce semnifică noul leu. La fel s-a întâmplat și cu zlotul polonez, reevaluat în 1995 la o rată de 1:10000, și redenumit din PLZ în PLN (noul zlot), precum și cu leva bulgară, schimbată în BGN (noua levă) din BGL, după reevaluarea de 1:1000 din 1999.

O excepție s-a făcut și pentru euro, acceptându-se varianta EUR, aproape identic cu denumirea completă a monedei unice europene.

Alături de abrevierea exprimată prin litere, fiecare valută mai are și o abreviere constituită din cifre, trei la număr. Pentru leul moldovenesc codul este 498. Codul numeric al valutei este identic cu codul numeric al țării, definite prin standardul ISO 3166, discutat mai sus. Codul numeric este folosit cu precădere în țările care nu utilizează alfabetul latin, precum și în sistemele informatice.

Totodată, valutele nerecunoscute pe plan internațional nu au o abreviere atașată, cel puțin oficial. Astfel rubla transnistreană, a nerecunoscutei republici nistrene, nu este definită prin standardul ISO:4217, la fel ca și alte valute nerecunoscute. Totuși transnistrenii au definit rubla proprie prin abrevierea PRB. Ba mai mult, i-au dedicat și un simbol aparte și o statuie, inaugurată în anul  2014. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin:  I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski

Scholz şi Macron, într-o discuție la telefon cu Putin: I-au cerut „negocieri directe serioase” cu Zelenski

În 2020, veniturile din vânzări ale IMM-urile din Moldova au constituit peste 39% din totalul pe economie (GRAFIC)

În 2020, veniturile din vânzări ale IMM-urile din Moldova au constituit peste 39% din totalul pe economie (GRAFIC)

Cât de aliniată este Republica Moldova la standardele UE? Ce spun autorii chestionarului de aderare (VIDEO)

Cât de aliniată este Republica Moldova la standardele UE? Ce spun autorii chestionarului de aderare (VIDEO)

Advertoriale
Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Uleiul, mai ieftin cu circa 15 lei! Prețurile afișate în magazine, după valul de scumpiri (FOTO)
  • 2
    Cea de-a treia licitație pentru chioșcurile din capitală aduce în bugetul municipal 11 mil de lei. Cel mai scump loc a ajuns la 1,12 mil de lei
  • 3
    Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău
  • 4
    Elon Musk a fost dat în judecată de investitorii Twitter. Miliardarul e acuzat că ar fi manipulat piața
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.