Jumătate din deșeurile pe care le generează o persoană în Republica Moldova constau din deșeuri biodegradabile. Pentru a reduce impactul deșeurilor asupra mediului, unii moldoveni deja au început să composteze gunoiul biodegradabil. Despre această soluție pentru problema deșeurilor din țară, urmează să discutăm în următorul explainer marca Jurnalism de Soluții.
În localitatea Cărpineni a fost implementat un proiect ce a avut ca scop reducerea deșeurilor în sat, prin compostarea deșeurilor organice. Zeci de gospodării au primit lăzi speciale pentru compostarea deșeurilor biodegradabile, cu ajutorul unui proiect inițiat de Centrul Ecologic de Asistență și Instruire, în comun cu primăria localității. Proiectul a fost finanțat dintr-un grant de aproape 35 de mii de euro, oferit de Ambasada Canadei de la București. Despre avantajele compostului ne-au povestit familia Buhna, din Cărpineni. Au și ei o ladă de compost în gospodărie. Deșeurile adunate ajung să fie folosite ca și îngrășământ eco pentru sol. Cu ajutorul lăzii de compost, familia Buhna face economii de 1000 de lei. Aceștia nu mai trebuie să cumpere îngrășăminte comerciale, ce deseori pot fi și periculoase pentru mediu.
Compostarea deșeurilor vegetale e o soluție pentru reducerea impactului negativ pe care îl avem asupra mediului. Cu atât mai mult, compostarea vine și cu beneficii financiare. În contextul în care jumătate din deșeurile generate de o persoană în Republica Moldova sunt biodegradabile, e important să facem acest prim pas spre un mediu mai curat.
Vezi și aceste știri

Soluții: Compostarea sau cum scăpăm util de deșeurile vegetale (VIDEO)

Președintele rus și-a găzduit aliații la Moscova. Doar Putin și Lukașenko s-au referit la Ucraina

Pentru a doua oară în istorie, executivul francez va fi condus de o femeie. Elisabeth Borne a fost numită în funcție după ce fostul premier și-a dat demisia
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
