
Un selfie cu Dodon l-a lăsat în afara politicii. Omul de afaceri Sergiu Postică părăsește Partidul Schimbării
Un selfie cu Dodon i-a provocat un val de critici și acuzații dure, omului de afaceri Sergiu Postică. Acesta a anunțat că în urma acestui scandal, a decis să părăsească Partidul Schimbării, pentru a nu afecta imaginea formațiunii.
・
„Astăzi dimineața a fost depusă și acceptată cererea de plecare din rândul membrilor Partidului Schimbării a dlui Sergiu Postică. Suntem convinși că este unica decizie corectă în situația creată”, se arată într-un comunicat al formațiunii fondate de Ștefan Gligor.
Totul a început după ce liderul PSRM, Igor Dodon a apărut într-o poză alături de omul de afaceri, acesta fiind prezent la o nuntă care se desfășura în localul care-i aparține lui Postică. În descrierea acestei fotografii, care ulterior a fost ștearsă de pe rețelele de socializare, omul de afaceri a argumentat că a făcut acest gest pentru că „oaspete de onoare este fiecare om ce ne pășește pragul. E un local creat pentru oameni și bucuroși suntem de fiecare”.
Mai târziu, Postică a venit cu o reacție și a declarat că scopul pozei a fost acela de a arăta că localul său este unul public și că „oricine ne poate trece pragul. Noi nu diferențiem oamenii. Ăsta a fost și scopul pozei publicate”.